Femeie lovită de tren, găsită în stare gravă de poliţişti

Femeie lovită de tren, găsită în stare gravă de poliţişti

Femeie lovită de tren, găsită în stare gravă de poliţişti

O femeie în vârstă de 60 de ani, care a fost lovită de un tren în municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost găsită în stare gravă pe o stradă din apropierea locului accidentului, de un echipaj al Poliţiei Rutiere, ea fiind transportată la spital.

Mecanicul garniturii feroviare a declarat că a văzut-o pe femeie alergând spre tren şi aruncându-se în partea laterală a acestuia.

Femeia, în vârstă de 60 de ani, a fost găsită de poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea pe strada Intrarea Sudului, iar aceştia au crezut iniţial că a fost victima unui accident rutier, transmite Poliţia judeţeană Vâlcea. În urma verificărilor făcute în zonă, poliţiştii au constatat că sunt urme de sânge pe linia de cale ferată care este amplasată paralel cu tronsonul rutier unde a fost găsită femeia.

Anunţul făcut de Inspectoratul de Poliţie judeţean Vâlcea 

„Din cercetările efectuate până în prezent rezulta faptul că incidentul a avut loc la kilometrul feroviar 290+950, unde au fost găsite urme de sânge. Din declaraţia mecanicului trenului Regio, care se deplasa pe ruta Craiova- Sibiu, rezultă faptul că femeia a alergat înspre tren şi s-a aruncat în partea laterală dreapta a acestuia”, informează Inspectoratul de Poliţie judeţean Vâlcea.



Cazul este cercetat de către poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Râmnicu Vâlcea, în cadrul unui dosar privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Citeste si: Accident cumplit în Botoşani. Patru răniţi

Citeste si: Zi cu număr record de accidentări în Poiana Braşov

Citeste si: Accident dezastruos. Cinci oameni au murit


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...