Marea paradă a costumelor populare este momentul unic mult așteptat în fiecare an cu ocazia Festivalului Inimilor. Spectacolul a reunit, de această dată, veșminte din toate cele 13 țări participante, printre care și Tahiti, Georgia, Panama sau China.

Citește și: VIDEO- Festivalul Neversea își deschide porțile pentru zeci de mii de petrecăreți

Ansambluri folclorice din țară și din străinătate au traversat centrul orașului și s-au îndreptat spre Parcul Rozelor, unde a avut loc deschiderea oficială a festivalului și unde se vor desfășura majoritatea spectacolelor.

Timișorenii au venit în număr foarte mare să vadă spectacolul de culoare. Tradițiile țărilor străine i-au fascinat pe curioși.

Festivalul Inimilor a ajuns la ediția cu numărul 32

Festivalul Inimilor a ajuns la ediția cu numărul 32 și a devenit o tradiție mult așteptată în fiecare vară în orașul de pe Bega. Anul acesta participă peste 1.00 de artiști din 13 țări.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Camelia Mingasson, reprezentat Casa de Cultură: „China este una dintre prezențele rare la festivaluri, la fel Tahiti. Festivalul aduce o explozie de bucurie și de culoare.”

Vestitul eveniment are loc până duminică în Parcul Rozelor din Timișoara.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si