Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor care se impun, se precizează într-un comunicat al poliției.
Citeste si: VIDEO| Răsturnare de situație! Ce au descoperit medicii pe trupul fetiței de 2 ani din Iași care a decedat. Mama micuței, principalul suspect
Mama fetiței și concubinul ei, propuși pentru arestare 30 de zile
La data de 08 septembrie, polițiștii ieșeni au fost sesizați de către reprezentanții unei unități medicale despre faptul că, î n seara zilei de 7 septembrie, o minoră de 2 ani a fost adusă de mama sa, care le-ar fi declarat că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe aceasta aproximativ 3 minute în cada cu apă, iar când a revenit a găsit copilul inconștient.
La data de 12 septembrie, fetița a murit, iar poliția a dispus efectuarea necropsiei, după cum transmite BZI.ro.
"Astăzi, 16 septembrie ac, în baza probatoriului administrat în cauză, un bărbat și o femeie, bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști și introduși în Arestul IPJ Iași. La data de 17 septembrie, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale”, se mai spune în comunicatul oficial al poliției din Iași.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: VIDEO| Detalii șocante în cazul fetiței de 2 ani din Ivești care a murit în chinuri inimaginabile! Părinții micuței AU MINȚIT când au spus că cea mică s-a înecat cu o jucărie
Sofia a ajuns în comă la spital
Copila de 2 ani a ajuns în weekend aproape moartă la spital. Mama ei a fost cea care a adus-o.
Le-a spus medicilor că a uitat pentru câteva minute să o supravegheze în timp ce copila era în cadă, iar cea mică s-ar fi înecat.
Rudele contrazic spusele mamei, acuzând că Sofia a murit după ce ar fi fost maltratată de propria-i mamă.
Citeste si: VIDEO| Pe trupul unui bebeluș au fost descoperite mai multe vânătăi, provocate de o infirmieră de la Spitalul Orăşenesc Oraviţa
Raportul șocant emis de medici
Totodată, spusele mamei sunt contrazise inclusiv de medicii de la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași, care au prezentat un raport medical.
„Din evaluările medicale reiese că acel copil a fost victima unor abuzuri fizice din partea mamei. Aşteptăm ca poliţia să termine ancheta respectivă şi să vedem dacă mama va fi decăzută din drepturile părinteşti sau va fi pedepsită pentru neglijare şi rele tratamente aplicate minorului”,
a fost declarația oferită de Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iaşi.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Studentă la medicină, ucisă cu sânge rece de logodnicul ei! Bărbatul s-a sinucis după ce a împușcat-o
Rudele cer să se facă dreptate în acest caz cutremurător. Familia tatălui Sofiei o acuză pe mamă de crimă. Mătușile spun că rănile de pe trupul firav al micuței nu s-au produs în urma unei căzături în cadă, după cum a declarat mama Sofiei.
Ce spun datele din necropsie
Necropasia arată că fetița ar fi murit prin asfixie mecanică cauzată de înecare. Potrivit datelor din raportul preliminar, prezentat de Gandul, micuța de doi ani s-ar fi înecat în urma lichidului aspirat în plămâni.
Cu toate acesta, pe trupul copilei specialiștii au descoperit mai multe vânătăi mai vechi „ fracturi osoase vechi multiple și politraumatisme prin agresiune”, mai spun sursele judiciare citate.
VIDEO- Mama micuței a fost reținută! Reacția tatălui Sofiei: „Sper să primească pedeapsa maximă!”