Fetita, care este din localitatea ieseana Raducaneni, a fost preluata de un echipaj medical, fiind insotita de mama ei, pentru a fi dusa la Spitalul de Copii din Timisoara.
Ea are cancer renal in stare avansata, avand nevoie de o interventie chirurgicala, si nu a mai fost consultata de un medic din luna iulie, pentru ca parintii au refuzat, pe motiv ca i s-ar putea fura organele.
Directia pentru Protectia Copilului Iasi a dat in judecata familia din Raducaneni dupa ce medicii au informat institutia ca parintii nu si-au adus fetita la tratament din luna iulie, desi copilul este diagnosticat cu cancer renal in stare avansata si necesita o interventie chirurgicala.
Fetita a fost operata la varsta de patru ani, insa boala copilului a recidivat.
Parintii copilului le-au declarat jurnalistilor ca nu au incredere in medici si ca se tem ca in cazul unei noi interventii chirurgicale ii vor fi furate organele. Totodata, parintii spuneau ca instanta nu este compusa din medici si ca fetita nu poate fi luata cu forta din familie, intrucat "este ingrijita exemplar“.