Actele demonstrează că fiica lui Liviu Dragnea a primit 10.000 de euro la fratele ei. Liderul PSD are doi copii, pe Valentin Ştefan şi Alexandra Maria, pe numele primului fiind mai multe firme, printre care şi Zooveg 2010 SRL, devenită recent Nutrelo Group SA. Ziariştii de la Rise Project au scris despre  “o firmă (Zooveg 2010) în care fiul de 29 de ani al preşedintelui PSD deţine 70% din acţiuni.

Îi are aici ca asociaţi minoritari pe Ilie Dragne şi Gabriel Putineanu, doi apropiaţi ai familiei”.

Fiica lui Liviu Dragnea a primit 10.000 de euro de la fratele ei: "C um se închide cercul banilor publici în familia şefului PSD"

„Un extras personal de cont bancar al lui Dragnea Junior arată cum se închide cercul banilor publici în familia şefului PSD. Documentul a fost emis de sucursala CEC Bank din Corabia şi acoperă ultimul trimestru al anului trecut (6 septembrie  – 15 decembrie 2017). E contul în care fiul lui Liviu Dragnea încasează profitul direct. Se scurg aici dividendele de la firma (Zooveg 2010) prin intermediul căreia Juniorul a preluat vila PCR de la Tel Drum. De exemplu, 647.312 lei a încasat în perioada septembrie – decembrie, în patru tranşe. Cu 371.000

de lei, peste jumătate din bani, şi-a capitalizat celebra fermă de porci (Ferma Salcia). Restul s-a împărţit în familie”, a relatat Rise Project.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Rezultate parțiale. Elena Lasconi ajunge la mai puțin de un procent de Marcel Ciolacu. Călin Georgescu trece de 2 milioane de voturi- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Fiica lui Liviu Dragnea a primit 10.000 de euro la fratele ei: "A  venit şi adevăratul cadou sub forma unui act de donaţie"

Acum aproape un an, fiica lui Liviu Dragnea a primit 10.000 de euro la fratele ei. Alexandra a devenit subiect de presă datorită relaţiei cu cântăreţul Alex Maţaev.  „Pe 22 noiembrie, Dragnea Junior i-a trimis 4.600 de lei surorii sale, Alexandra Maria, cu titlul de cadou. Iar cinci zile mai târziu, pe 27 noiembrie, a venit şi adevăratul cadou sub forma unui act de donaţie: 47.000 lei de la frate, la soră. Adică din dividendele Zooveg 2010. Monitorul Oficial confirmă tranzacţiile bancare: din iulie 2017 până în ianuarie 2018, Dragnea junior a încasat de la Zooveg dividende ce însumează 2.637.629 de lei (peste 500.000 de euro) – pe anii 2015 şi 2016. Cea mai recentă tranşă, de peste 2 milioane de lei, a fost încasată în luna ianuarie. Juniorul a transferat şi profitul Gransiloz, pentru aceeaşi perioadă, în conturile Zooveg imediat după Crăciun, pe 27 decembrie 2017. În total, 6.892.289 de lei (1,5 milioane de euro)”, a relatat Rise Project.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si