In articol:
La doar o săptămână după ce solistul de muzică populară Petrică Moise a fost învins de teribilul coronavirus, marți, 12 octombrie, a murit și fiica lui cea mică, Lia Moise, în vârstă de 51 de ani, potrivit presei locale. Aceasta locuia împreună cu tatăl său și s-au îmbolnăvit amândoi cu SARS-Cov2.
Doliu uriaș în familia lui Petrică Moise
Lia Moise, cea mai mică dintre fiicele îndrăgitului păstrător de folclor autentic bănățean, era și ea interpretă de romanțe, după cum informează Opinia Timișoarei.
La fel ca și tatăl ei, Lia Moise era de asemenea nevaccinată. Din pacate, medicii nu au putut să facă nimic pentru a-i salva viața.
Petrică Moise și fiica sa au ajuns la spital cu plămânii afectati, iar starea lor de sănatate s-a agravat treptat.
Petrică Moise a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi şi compozitori bănăţeni de muzică populară, iar muzică lui a depăşit graniţele Banatului şi ale ţării.
Petrică Moise s-a născut la 19 iunie 1947 în satul Chisoda în judeţul Timiş, lângă Timişoara, într-o familie de ţărani bănăţeni.
Petrică Moise este interpretul imnului neoficial al Banatului, cântecul "Iorgovan, frumoasă floare".