In articol:
Iahtul miliardarului britanic Mike Lynch, un vas Bayesian, de 56 de metri sub pavilion britanic, s-a scufundat în largul Siciliei, în apropiere de Porticello, Palermo, luna trecută.
Atunci opt persoane de la bord, printre care și afaceristul, au murit, după ce o furtună bruscă a făcut prăpăd și a ridicat multe semne de întrebare în rândul experților navali.
Citește și: Un bărbat din Giurgiu este căutat în Dunăre
Furtuna de pe mare le-a luat viața
În urma tragediei Mike Lynch, fiica sa, Hannah, un bucătar și alți patru oaspeți au pierit în naufragiu.
Însă, conform rezultatelor autopsiilor, Jonathan Bloomer, Judy, Chris Movillo și Neda nu au murit înecați, ci au rămas fără aer. Cei patru au rămas blocați pe iaht și și-au dat ultima suflare în timp ce oxigenul din încăperea în care erau se epuiza.
Conform șefului Detașamentului de Pompieri din Palermo, trupurile neînsuflețite ale victimelor de pe iaht, mai puțin al bucătarului, au fost găsite pe partea stângă a ambarcațiunii de lux, unde, se pare că, toți s-au fi adăpostit pentru a putea respira aerul rămas.
Din păcate, însă, nu a fost de ajuns. Acum urmează să se efectueze și necropsia lui Mike Lynch, a fiicei sale și a bucătarului.
Citește și: Naufragiu în Japonia: Patru persoane regăsite, starea lor necunoscută
Acum ancheta este în curs de desfășurare pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la o asemenea tragedie. În acest sens, căpitanul navei, James Cutfield și membrii echipajului, Tim Parker Eaton și Matthew Griffiths, sunt cercetați într-un dosar pentru potențial omor din culpă și naufragiu.
În fața autorităților italiene, Matthew Griffiths, aflat de gardă în noaptea naufragiului, a declarat că echipajul din care a făcut parte a făcut tot ce a putut pentru a-i salva pe pasageri. Din păcate, însă, furtuna mult prea puternică a luat vieți.