„ Au închis haotic şcolile şi vor să le redeschidă la fel de haotic! Nimic nu e pregătit, deşi de luni de zile era evident că urmează, firesc, ca şcoala să reînceapă normal. Nici măcar 10% dintre cele 300.000 de cadre didactice din România nu au fost vaccinate deşi ar fi trebuit să aibă prioritate, ca personal esenţial. Mai mult, ministrul Sănătăţii a anunţat că profesorii nu vor mai fi vaccinaţi în februarie.
Nu există nici un plan şi nici resursele necesare pentru testarea masivă a elevilor si profesorilor, aşa cum e în Europa”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unei postări de miercuri pe pagina de Facebook a PSD.
Declarațiile Gabrielei Firea în privința redeschiderii scolilor
Senatoarea PSD a mai precizat că Executivul Cîţu nu e în stare nici să vaccineze şi nici să asigure testarea rapidă a cadrelor didactice şi elevilor.
„Aşadar, guvernul Cîţu nu e în stare nici să vaccineze şi nici să asigure testarea rapida a dascălilor şi a copiilor, astfel încât să existe o minimă siguranţă în şcoli, lucru condamnabil şi contrar practicilor europene. Brambureala extrem de mare şi de periculoasă este întreţinută şi de atitudinile contradictorii ale membrilor guvernului: ministrul Sănătăţii refuză să se pronunţe în legătură cu deschiderea şcolilor şi să discute acest aspect cu ministrul Educaţiei, deşi sunt parte a aceluiaşi guvern.
Este inadmisibilă fuga lui Voiculescu de responsabilitate!”, a completat Firea.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală, dar că vor fi scenarii diferenţiate în funcţie de numărul de îmbolnăviri de COVID din fiecare localitate. El a precizat că nu am scăpat de pandemie şi că este nevoie să continuăm să fim responsabili, dar putem constata că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic.
Peste 2,4 milioane de elevi se vor întoarce pe băncile şcolilor, iar cei care vor refuza să poarte masca de protecţie, nu vor fi primiţi în colectivitate, a declarat marţi seară ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu. În cazul în care vreun profesor va refuza masca de protecţie, acesta va suporta o sancţiune din partea Inspectoratului Şcolar.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Citeste si: Cutremur pe scena politică! Şoşoacă a primit un avertisment dur. Riscă să fie dată afară