Candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, şi-a depus duminică după amiază,candidatura pentru un nou mandat şi a spus la ieşirea din Biroul Electoral Municipal că în ultima vorbă se practică gândul la cifre, PUZ-uri şi autostrăzi suspendate, dar nimeni nu vorbeşte despre oameni, precizând că oamenii sunt cei mai importanţi.
Firea a mai spus că sunt unii candidaţi care vor să fie aleşi primar, dar care în timpul de la începutul declanşării pandemiei nu au mers într-un cămin de bătrăni sau de copii, ci au stat ascunşi trei, patru luni şi acum vin şi cer votul.
“Am depus candidatura pentru cel de-al doilea mandat de primar general. Am făcut-o cu gândul la bucureşteni ca şi prima dată, am văzut că în ultima perioadă se practică gândul la cifre, la PUZ-uri, la autostrăzi suspendate, nimeni vorbeşte despre oameni.
Cred că oamenii sunt cei mai importanţi, am dovedit ataşamentul faţă de bucureşteni în toţi aceşti ani şi cu precădere şi în această perioadă foarte grea de pandemie. Nu ne putem preface că depăşim o perioadă normală, suntem într-un război sanitar care cu siguranţă, din nefericire pentru noi toţi, va aduce o criză economică”, a afirmat Gabriela Firea.
Firea şi-a depus candidatura pentru un nou mandat
Ea a mai spus că Bucureştiul nu este focar deoarece spitalele care ţin de Primărie sunt mai dotate decât cele ale Ministerului Sănătăţii şi a avut grijă ca personalul medical să aibă materiale de protecţie, iar în plus există o capacitate de testare foarte mare.
“Am dotat din primul moment spitalele din Capitală, ele arată mult mai bine decât spitalele Ministerului Sănătăţii. Am avut grijă de cadrele medicale să aibă materiale de protecţie şi tot ceea ce este necesar, inclusiv capacitate foarte mare de testare, de aceea Bucureştiul nu a devenit focar chiar dacă este un
număr mare de persoane infectate în spitalele din Bucureşti, acesta nu sunt toate din Capitală, sunt din judeţele ţării. Am început acum un amplu program pentru donarea de plasmă sanguină care va salva mii de vieţi şi m-aş bucura ca în loc de critici şi Guvernul să se alăture demersului Primăriei Capitalei”, a afirmat Firea.
Ce spune Gabi Firea despre ceilalți candidați la Primăria Capitalei
Ea a mai declarat că sunt unii candidaţi care vor să fie primar, dar care au stat ascunşi trei patru luni de zile şi acum vor să ceară votul bucureştenilor.
“Sunt unii candidaţi acum care pretind să fie aleşi primar, dar ei au fugit pur şi simplu s-au ascuns, nici măcar nu s-au dus într-un cămin de bătrâni sau într-un cămin de copii, nicăieri, pur şi simplu au fost ascunşi trei, patru luni de zile şi acum vin şi cer votul. Sunt convinsă că bucureştenii vor şti să aleagă un om care a fost întotdeauna aproape de oameni şi lângă oameni şi provine dintre ei”, a
mai transmis candidatul PSD la Primăria Capitalei.