In articol:
- Declarațiile fiului fondatorului Hamas. Ce plan are gruparea teroristă?
- Mosab Hassan Yousef, despre Tunelurile de sub Fâșia Gaza. „Hamas este deja învinsă pentru că folosește scuturi umane”
Mosab a vorbit într-un interviu pentru Antena 3 CNN despre gruparea sângeroasă Hamas și despre acțiunile la care recurg membrii acesteia, care pun mai presus principiile și ideologiile decât viețile umane.
Declarațiile fiului fondatorului Hamas. Ce plan are gruparea teroristă?
În cadrul interviului, bărbatul a fost întrebat despre planul lui Hamas dincolo de războiul cu Israelul. Acesta a explicat că de fapt, la fel ca și grupările islamiste ISIS, Al-Qaeda, sau jihadiștii salafiști, Hamas vrea un „khilafah”, adică să existe un singur stat islamic global sub Allah, unde cu toții sunt musulmani.
În caz contrar, cei care nu se supun, sunt obligați să plătească impozite către statul lor global.
Mosab a mai adăugat că acest concept este caracteristic secolului al VII-lea, iar Hamas se folosește de el în prezent.
Bărbatul a mai spus că pentru Hamas, valoarea vieții umane este cu mult sub religie și sub Dumnezeu.
„Prin urmare, ei sunt dispuși să sacrifice cât de multe este nevoie", a mai spus el.
Întrebat dacă Hamas mai colaborează și cu alte țări, Mosab a explicat că acest lucru nu este un secret, la fel cum sunt se cunosc și relațiile dintre Iran și Rusia sau dintre Coreea de Nord și China.
El a mai dat exemplu și planul Rusiei de a schimba ordinea mondială.
„Așadar, vorbim despre o ligă care reunește Coreea de Nord, Rusia, China, Iran", a concluzionat Mosab.
Mosab Hassan Yousef, despre Tunelurile de sub Fâșia Gaza. „Hamas este deja învinsă pentru că folosește scuturi umane”
În legătură cu tunelurile de sub Fâșia Gaza și cu persoanele răpite, Mosab a povestit că Hamas are în interes ținerea ostaticilor în viață, pentru că gruparea urmărește să elibereze toți prizonierii palestinieni după începerea negocierilor.
De asemenea, bărbatul a mai spus că nu există vreo armată modernă care să fie pregătită pentru un astfel de război, unde teroriștii distrug o întreagă societate și construiesc buncăre sau tuneluri sub oraș.
Mosab a mai ținut să menționeze că gruparea Hamas este deja învinsă, deoarece folosește scuturi umane.
În ceea ce privește încetarea conflictelor sângeroase, el a explicat că „focul poate înceta în momentul în care Hamas este înlăturat de la putere(...) Sângele este pe mâinile Hamas pentru că ei au inițiat războiul”.
Fiul fondatorului grupării teroriste a mărturisit în același interviu că islamiștii sunt un popor extrem de periculos, din cauză că sunt foarte încărcați și motivați și că există astfel de extremiști peste tot în lume.
Îngrijorarea lui Mosab este că Hezbollah ar putea deschide un front împotriva Israelului în nord, pentru că atât această grupare, cât și Hamas sunt finanțate de Iran.