Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis saptamana trecuta confiscarea sumei de 9 milioane de euro de la omul de afaceri Dorin Cocos, condamnat definitiv, la doi ani si patru luni de inchisoare cu executare, in dosarul Microsoft. In acest context, de refacerea bugetului familiei se va ocupa Alin, fiul lui Dorin Cocos. Acesta a fost implicat in mai multe afaceri imobiliare, dar cea mai importanta dintre toate este cladirea pe care Alin Cocos o detine in Centrul Vechi al Bucurestiului, pe strada Lipscani, si pe care a inchiriat-o acum 3 ani unui mare grup suedez, care a deschis un

magazin de haine. Pana sa inchirieze cladirea, Alin s-a ocupat de restaurarea si refacerea acesteia.
„Magazinul va fi situat într-o clădire deţinută de o firmă controlată de Alin Cocoş fiul lui Dorin Cocoş. Astfel, potrivit datelor din piaţă, Cocoş a ajuns la un acord cu suedezii pentru închirierea clădirii cu o suprafaţă de circa 1.800 de metri pătraţi, aflată în construcţie pe Lips­cani, în mijlocul celei mai efervescente zone comerciale din Bu­cureşti”, scria Ziarul Financiar in 2013. Din acel moment, compania lui Alin Cocos, cea care a inchiriat imobilul, a inceput sa inregistreze cifre impresionante.
Daca in 2013, firma lui Cocos jr a avut un profit de doar 122.575 de lei, castigurile au devenit substantiale in 2014 (2.095.913 lei) si 2015 (1.732.434 lei). In total, Alin Cocos a avut, in ultimii 3 ani, un profit total de 3.950.922 de lei, adica aproximativ 880.000 de euro.
In ultimii ani, Alin Cocos a fost audiat ca martor in mai multe procese in care a fost cercetat tatal sau.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: VIDEO Olandezii au rămas muți de uimire când au văzut un român care a intrat cu TIR-ul pe un pod de biciclete- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si