Potrivit primelor informații de la fața locului, inciendiul a provocat distrugerea a cel puțin șapte cuve de galvanizare, din cele 60 aflate în hala unde a avut loc incendiul. 

Totodată, a fost afectată în urma incendiului și o suprafață de aproximativ 200 de metri pătraţi din hala respectivă, cea mai mare parte la nivelul acoperișului.

Incendiu puternic la Feroneria Arad

Pompierii au avut nevoie de mai bine de o oră pentru a stinge flăcările care au acaparat clădirea. Se pare că situația a fost îngreunată de fumul dens și de faptul că au ars inclusiv elemente de bitum şi iluminatoare din material plastic. 

Citeste si: Caz șocant în Maramureș. O femeie și-a bătut soțul cu coada de mătură până l-a omorât, în ziua de Paște

Urmează ca specialiștii să stabilească care a fost cauza care a dus la producerea unui incendiu atât de mare.

Un incendiu a izbucnit în Sinaia în prima zi de Paște. 15 persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit duminică, în prima zi de Paști, la o cabană din Sinaia, unde se aflau 15 persoane, care au ales să petreacă sărbătorile pascale acolo.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova au fost solicitați, duminică, în prima zi de Paști, să lichideze un incendiu care a izbucnit la cabana Valea lui Bogdan din Sinaia.

Citeste si:  Alertă ANM! Ploi torențiale, vijelii și grindină în a doua zi de Paște

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

La fața locului s-au deplasat o ambulanță și patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, pompierii intervenind pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, au relatat jurnaliştii de la   observatorulph.ro.

Incendiu în Sinaia în prima zi de Paște

Cabana a ars generalizat pe o arie de aproximativ 200 de metri pătrați.

Citeste si:  Hepatita bizară la copii, descoperită peste tot în lume, a fost depistată și în România

La momentul izbucnirii incendiului, în cabană se afla un grup de 15 persoane. În cauză, turiștii au fost evacuați de urgență. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Popmierii de la ISU Prahova urmează să stabilească cu exactitate care au fost cauzele care au dus la declanșarea incendiului.

Incendiile s-au ținut lanț în județul Prahova în prima zi de Paște

Un incendiu puternic a izbucnit chiar în prima zi de Paște, la Halele Centrale din Ploiești, județul Prahova. Două persoane s-au intoxicat cu fum, victimele refuzând transportul la spital.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, incendiul care a izbucnit în prima zi de Paște s-a manifestat pe o suprafață de 70 de metri pătrați în incinta Halelor Centrale, aripa cu acces din strada Vasile Milea.

Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Citeste si:  Scene șocante în Dej: doi șoferi s-au luat la bătaie în trafic

Suprafața afectată este de 70 de metri pătrați.

La fața locului au fost mobilizate 6 echipaje de stingere, una de descarcerare, o autoscară și o ambulanță.

Citeste si:  Zeci de turiști au rămas blocați în telescaunul de la Vatra Dornei


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si