Florentin Pandele, mesaj emoționant pentru soția sa, Gabriela Firea
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, sărbătorește sâmbătă ziua de naștere. Florentin Pandele i-a transmis un mesaj emoționant.
”La mulți ani, soția mea iubită! Să te binecuvânteze Bunul Dumnezeu cu sănătate, fericire, împliniri! Să fii pentru mine și familia noastră cel mai sufletist și optimist om pe care-l cunosc. Să-ți păstrezi tăria de caracter într-o lume în care totul este de vânzare: și principii, și onoare. Să fii în continuare cea mai grijulie mamă, cea mai iubitoare soție, cea mai de nădejde prietenă și cel mai muncitor și dedicat om.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Gabriela Firea a suferit o nouă intervenție chirurgicală care a avut loc la Spitalul Cantacuzino din Capitală.
„Nicăieri nu e mai bine ca acasă! Dupa o astfel de încercare, cum e cea prin care am trecut eu, când întoarcerea la viața obișnuită e ca o nouă șansă, ierarhia lucrurilor care contează cu adevărat se schimbă dramatic. Sunt, așadar, după o perioadă de incertitudini, pe drumul cel bun către vindecare și dornică să mă întorc la viata normala. Primul pas a fost făcut, mă aflu în mijlocul familiei, alături de soțul meu Florin, care mi-a fost sprijin și izvor de energie în toată această perioadă de spitalizare, de nazdravanii mezini Zian și de David, dar și de mama, surorile și fratele meu, de cumnați, de copiii nostri mari, de prietenii dragi”, a precizat, luni, Gabriela Firea pe Facebook.