Surse medicale au mărturisit că Busu se simte bine, nu mai este dependent de aparate, ba chiar a început să facă câţiva paşi.
Actorul Florin Busuioc va mai râmâne internat câteva zile la Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, luni sau marţi, acesta va fi supus unei proceduri de montare a unui al doilea stent, la începutul săptămânii viitoare, scrie Mediafax.ro.
Potrivit procedurilor, prezentatorul trebuia să fie externat la această oră din spital, însă familia a decis ca Busu să mai stea, pentru siguranţa lui. Actorul se va întoarce acasă, atunci când nu va mai prezenta niciun risc. ”S-a hotărât, după o discuţie cu medicii, să nu se rişte nimic, şi actorul să fie ţinut sub observaţie pe toată perioada investigaţiilor, în plus, avea nevoie de linişte totală, fără vizite sau telefoane”
Surse medicale susţin că fumatul excesiv l-a adus pe Florin Busuioc în această situaţie. Cert este că, într-adevăr, Busu este un fumător înrăit. Florin Busuioc “suda” ţigările înainte să sufere cele trei infarcte. Actorul era, pur şi simplu, dependent de tutun. Viciu care, până la urmă, l-a adus pe patul de spital.
Sursă: cancan.ro