Actualul prim-ministru al României, Florin Cîțu, întrebat la Parlament despre alocațiile copiilor și despre când vor mai crește acestea, el a răspuns că abia în anul 2022 vor mai crește. Totodată, el a adăugat că și salariile bugetarilor au crescut anul acesta cu aproximativ 3%.
„Anul acesta alocaţiile au fost mărite cu 20%. În Uniunea Europeană, anul trecut, salariile au crescut în medie cam cu 3%, cele în sectorul public.
În sectorul privat am văzut estimări pentru 2021 că salariile rămân constante. Eu cred că o creştere de 20% este una semnificativă şi pentru aceste alocaţii, în condiţii de criză”, a afirmat Florin Cîţu, chestionat vineri la Parlament despre subiect.
Întrebat mai departe dacă nu pot fi majorate alocaţiile pentru copii la rectificarea bugetară, în contextul în care vor fi făcute economii la buget, premierul a răspuns: „Este vorba de un mod predictibil de a face politică economică şi avem o strategie fiscal-bugetară pe care am prezentat-o şi ne ţinem de această strategie”.
Ce spune Ministrul Muncii despre bugetul 2021
Ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat că în prezent bugetul prevede majorarea alocaţiilor în două etape, una la finalul anului trecut şi alta la începutul acestui an. „În momentul de faţă avem un proiect de lege în Parlament şi în funcţie de rezultatul votului din Parlament vom vedea dacă vor mai fi şi alte majorări”.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Premierul Florin Cîțu, anunț despre paşaportul de vaccinare
Gabriela Firea, vot împotrivă în ceea ce privește creșterea alocațiilor
Senatoarea PSD, Gabriela Firea, preciza că a fost dat un vot împotriva amendamentului PSD la bugetul de stat privind majorarea alocaţiilor pentru copii în comisiile de muncă ale Parlamentului.
Citeste si: Florin Cîțu, anunț important despre bugetul de stat 2021
Potrivit amendamentului PSD creşterea alocaţiilor pentru copii este prevăzută astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat- de la 214 lei la 300 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 lei la 600 lei.