Florin Cîţu, despre introducerea certificatului de vaccinare: Creează o discriminare în societate
Premierul Florin Cîţu a afirmat că nu este de acord cu introducerea unui certificat de vaccinare pentru persoanele cărora li s-au administrat deja dozele de vaccin pentru COVID-19 şi a subliniat că persoanele care s-au vaccinat au deja o adeverinţă în acest sens.
Ce spune Premierul despre certificatul de vaccinare pentru COVID-19?
Premierul a precizat că un astfel de certificat de vaccinare COVID ar crea o discriminare, având în vedere că vaccinarea nu a fost pentru toate categoriile de persoane.
Deci ar fi, din punctul nostru de vedere, să introducem astăzi un document, până când nu am dat şansa tuturor românilor să se vaccineze, ar crea discriminări. Sunt oameni care ar putea spune că eu am vrut să mă vaccinez, dar nu am putut pentru că nu au fost vaccinări şi atunci nu înţeleg de ce altcineva care se vaccinează şi a fost într-o altă etapă ar trebui să aibă acest certificat de vaccinare.
Până nu luăm toate persoanele să se vaccineze, nu are sens să discutăm despre aşa ceva. Mi se pare o discuţie care nu are sens în momentul ăsta”, a mai adăugat Florin Cîţu.