In articol:
Tulpina Delta COVID-19 a început să facă ravagii la nivel mondial. Puterea dominantă a noii mutații Sars-Cov-2 a îngrijorat mai multe țări. În acest moment, țara noastră nu se află pe lista zonelor grav afectate de această mutație, însă autoritățile se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri. Cîțu se pregătește de ce ar putea să se întâmple, așa că a anunțat măsurile ce ar putea fi aplicate într-o situație critică.
Vor fi vaccinați românii obligatoriu?
După anunțul făcut de Florin Cîțu, românii s-au liniștit. Premierul nu se arată încă speriat de starea țării noastre privind tulpina Delta. El a anunțat că în prezent România nu prezintă motive de îngrijorare deoarece înregistrează cea mai mică rată de infectare.
Cîțu nu a lăsat loc de interpretare întrebării care stă pe buzele românilor de câteva zile bune. El a fost întrebat dacă se ia în calcul măsura obligativităţii imunizării anti-COVID, în rândul cadrelor medicale sau a angajaţilor care se ocupă de îngrijirea bătrânilor.
După ce mai multe țări au luat în calcul această variantă, Florin Cîțu a zis că la noi nu este cazul. Prim-ministrul a mărturisit că momentan nu se pune în discuție vaccinarea obligatorie nici măcar în cadrul personalului medical sau a angajaților care se ocupă de îngrijirea vârstnicilor.
Citeste si: Strategia lui Florin Cîțu pentru valul 4 al pandemiei: Fără restricții!
„În primul rând, România are astăzi cea mai mică rată de infectare din Europa, deci începem cu partea pozitivă. În ceea ce priveşte vaccinarea în rândul personalului medical, ştiţi foarte bine că există propunerea că să fie testaţi cei care nu vor să se vaccineze şi să plătească pentru teste. Asta este propunerea pe care am făcut-o pentru Ministerul Sănătăţii”, a declarat Florin Cîţu, marţi, la Palatul Victoria.
Până în prezent, două țări au apelat la vaccinarea obligatorie a personalului sanitar, cât și a angajaților care au în grijă bătrâni. Franța și Grecia au luat această decizie în urmă cu doar câteva ore.
Guvernanții au explicat că au optat pentru această variantă din cauza numărului mare de cazuri Sars-Cov-2. Mai multe țări doresc să procedeze astfel pentru a se proteja de tulpina Covid-19 Delta.