Potrivit datelor furnizate miercuri de DSP Dâmboviţa, testarea salariaţilor cofetăriei respective a fost făcută la iniţiativa conducerii laboratorului de dulciuri, după ce în zilele de 24 şi 25 iunie doi angajaţi au fost diagnosticaţi, aceştia prezentând simptomele bolii.
„La iniţiativa conducerii respectivului laborator de cofetărie, în data de 29 iunie 2020 a fost demarată acţiunea de testare profilactică a 47 de salariaţi, din care 13 sunt cazuri pozitive, asimptomatice.
Acţiunea de testare profilactică a fost determinată de cele 2 cazuri index, simptomatice, apărute în cadrul societăţii în zilele de 24 şi 25 iunie 2020. Ancheta epidemiologică demarată de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a identificat până la acest moment, un număr de 68 de contacţi direcţi”, se aeată într-un comunicat remis News.ro de DSP Dâmboviţa.
Toţi pacienţii pozitivi au fost internaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, iar contacţii direcţi a acestora şi membrii de familie sunt izolaţi la domiciliu.
Citeste si: Atenționare pentru românii care pleacă în Grecia. Ce trebuie să știe
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Distanțarea socială, nerespectată pe litoralul românesc. Reacția ministrului de Interne: Poliția nu a fost bine organizată
Citeste si: Vouchere pentru 400.000 de elevi din familii cu venituri mici
În plus, s-a dispus întreruperea activităţii laboratorului de producţie şi a unităţilor de desfacere, pentru o perioadă de 14 zile, efectuarea dezinfecţiei terminale la nivelul tuturor spaţiilor comune, a liniilor de producţie şi a mijloacelor de transport, asigurarea de echipamente de protecţie în cantitate suficientă pentru întregul personal.
Totodată, DSP Dâmboviţa a amendat cu 10.000 de lei laboratorul de producţie a dulciurilor pentru neconformităţile identificate ca urmare a controlului igienico-sanitar şi a impus societăţii comerciale ca în regim de urgenţă, să aplice toate măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.