Un număr total de 11 decese, asociate cu o clinică privată din San Miguel de Tucuman, capitala provinciei argentiniene, au fost contabilizate începând cu data de 18 august.

Citeste si: Bilanț Covid-19, 4 septembrie. Aproape 1.000 de noi infectări cu Covid-19

În cursul zilei de duminică, ministerul Sănătății din Buenos Aires a anunţat decesul unui pacient, un bărbat de 64 de ani, care prezenta şi comorbidităţi.

Cea de-a şasea victimă este un bărbat de 81 de ani care prezenta comorbidităţi şi era spitalizat în stare gravă, fiind plasat sub asistenţă respiratorie, a precizat ministerul argentinian, potrivit Agerpres.

Bacteria misterioasă a infectat și personalul medical

Originea acestor pneumonii bilaterale grave a atras atenţia corpului medical local, cu atât mai mult cu cât examenele iniţiale au eliminat ipotezele privind COVID-19, gripa şi hantavirusul (transmis de rozătoare) drept cauze ale îmbolnăvirilor.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Mai multe probe medicale au fost trimise la Institutul Malbran din Buenos Aires, o referinţă naţională în materie de boli infecţioase.

Citeste si: Un oraș din China a intrat în lockdown

Sâmbătă, ministrul argentinian al Sănătăţii, Carla Vizzotti, a anunţat că agentul bacterian în cauză este legionella, adăugând că tipul exact de legionella, probabil Legionella pneumophila, este în curs de verificare.

Majoritatea bolnavilor sunt membri ai personalului sanitar, iar o altă persoană bolnavă este o pacientă de 70 de ani care a suportat intervenţii chirurgicale în aceeaşi clinică.

Ce este legioneloza

Legioneloza este o infecţie pulmonară gravă de origine bacteriană, iar infectarea se poate face pe cale respiratorie, prin inhalarea bacteriei din apă ori prin aerul condiţionat, a reamintit ministrul argentinian.

Preşedintele Colegiului medical din provincia Tucuman, Hector Sale, a subliniat săptămâna trecută că patologia observată de medici este "agresivă", dar că nu este vorba despre o boală care determină o transmitere bacteriană de la o persoană la alta, întrucât "contacţii apropiaţi ai acestor pacienţi nu prezintă niciun simptom".


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si