Procurorii Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a patru inculpați (trei oameni de afaceri şi SC Winfor Trade SRL), pentru infracțiuni de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene (săvârșite sub forma instigării, autoratului sau complicității).
Citește și: VIDEO- O româncă din Spania a ajuns în spatele gratiilor din greșeală. Femeia a fost confundată cu adevărata vinovată
„În perioada iulie 2021- ianuarie 2022, în vederea finanțării proiectului intitulat «O afacere beton» finanțat din fonduri europene, inculpata SC Winfor Trade SRL împreună cu reprezentantul societății, la instigarea şi beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, ar fi folosit cu rea credință mai multe documente şi declarații false, inexacte şi incomplete ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 947.723 lei provenită din Fondul European pentru Dezvoltare Regională”, arată
DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.
Potrivit sursei citate, proiectul finanțat din fonduri europene a vizat achiziția unei stații mobile de betoane şi a unui încărcător frontal, iar pentru a putea fi declarat eligibil proiectul, reprezentantul societății SC Winfor Trade SRL ar fi declarat în mod nereal la autoritatea contractantă, Agenția pentru Dezvoltare Regionala Centru, faptul că societatea sa face parte din categoria microîntreprinderilor şi ar fi omis să precizeze că acţionarul majoritar al societății deține mai multe societăți cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor.
Ce au declarat autoritățile
Totodată, în cursul derulării proiectului, reprezentantul societății SC Winfor Trade SRL ar fi fost ajutat de cel de-al treilea inculpat care, prin intermediul societății pe care o administrează, ar fi semnat mai multe documente nereale sau inexacte. Astfel, acesta din urmă ar fi semnat contractul de furnizare încheiat între cele două societăți cu toate că avea cunoștință de faptul că prețul contractului ar fi fost supraevaluat cu suma de 126.363,43
lei, ar fi semnat procesul verbal de predare-primire încheiat în data de 03.04.2021 între SC Winfor Trade SRL şi societatea acestuia, cu toate avea cunoștință de faptul că utilajul nu corespundea contractului, lipsind programul de automatizare, ar fi semnat procesul verbal de punere în funcțiune a stației de betoane încheiat în data de 09.07.2021 între SC Winfor Trade SRL şi societatea acestuia, cu toate avea cunoștință de faptul că stația nu ar fi fost pusă în funcțiune la acea dată şi nu fuseseră făcute probele aferente recepției şi instalării.
Citește și: Un fost consilier din cadrul Ministerului Sănătății, cercetat pentru trafic de influenţă, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Procurorii susțin că toate aceste documente nereale sau inexacte ar fi fost depuse de reprezentantul SC Winfor Trade SRL la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, inculpata SC Winfor Trade SRL obținând astfel pe nedrept în două tranșe suma totală de 947.723 lei.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației s-a constituit parte civilă în dosar cu suma menționată, reprezentând sumele plătite beneficiarului SC Winfor Trade SRL.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatei SC Winfor Trade SRL.
Citește și: O tânără din Buzău a fost arestată preventiv după ce a incendiat patru case
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie.
Conform DNA, unul dintre cei trei inculpați, respectiv acţionarul majoritar al SC Winfor Trade SRL, acuzat în acest dosar de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru fapte similare în luna decembrie 2021. În acest moment, dosarul respectiv se află în curs de judecare pe rolul Tribunalului Neamţ.
Citește și: Cine este tânărul care a fost ucis într-un club din Marea Britanie. Criminalul se află în libertate