Deşi a făcut obiectul unui dosar de corupâie, fosta vilă Monacă din Eforie Sud (în prezent Săbărel) a fost reintrodusă în circuitul turistic începţnd din anul 2018. Camerele vilei interbelice de pe malul Mării Negre au fost scoase la închiriat cu preţuri cuprinse între 100 şi 200 lei pe noapte şi a primit turişti care s-au declarat încântaţi de modul în care au fost primiţi acolo. ”O vilă superbă, m-am simţit foarte bine, recomand! Este foarte aproape de plajă iar administratorul vilei este un om deosebit”, a scris o turistă pe pagina de Facebook a locaţiei.
Considerată emblematică pentru staţiunea Carmen Sylva, perlă a Mării Negre de altădată (apare pe multe vederi din actuala staţiune Eforie Sud), Vila Săbărel a ajuns în posesia unei firme controlate de un apropiat al Elenei Udrea (Tudor Breazu supranumit ”Cici” – condamnat în dosarul Gala Bute şi eliberat acum o lună pe baza unei decizii CCR) în perioada în care Elena Udrea era Ministru al Turismului.
Vila Săbărel (fosta Monaco) a fost ridicată în 1936 şi a aparţinut unui inginer din Bucureşti. A fost una din primele clădiri ridicate în staţiune. În timpul celui de-al doilea război mondial a adăpostit mai întâi trupe nemţeşti, după care ruseşti.