"Informez poporul bolivian că dna Jeanine Anez a fost deja reţinută şi se află în prezent în mâinile poliţiei", a anunţat Carlos Eduardo del Castillo într-un mesaj postat pe Twitter şi Facebook.

Fosta preşedintă conservatoare, aflată în fruntea ţării din noiembrie 2019 până în noiembrie 2020, a difuzat ea însăşi vineri pe Twitter o fotografie cu mandatul de arestare emis de parchet, însoţit de comentariul: "Persecuţia politică a început".

Înaintea ei, doi foşti miniştri în guvernul ei au fost arestaţi în oraşul Trinidad, este vorba despre foştii miniştri ai energiei şi justiţiei, Rodrigo Guzman şi Alvaro Coimbra, potrivit imaginilor transmise de televiziuni locale.

Citeste si: Trei bărbaţi care înşelau persoane prin metoda "COVID-19" au fost reţinuţi

Ancheta declanşată de parchet are loc după o plângere depusă în decembrie de o fostă deputată a partidului lui Evo Morales, Lidia Patty.

Fosta deputată a Mişcării spre socialism (MAS) îi acuză pe fosta preşedintă, foşti miniştri, soldaţi şi poliţişti că l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Evo Morales în noiembrie 2019. Lidia Patty a depus plângere pentru rebeliune, terorism şi conspiraţie.

"MAS a decis să revină la obiceiurile dictaturii. Este păcat pentru că Bolivia nu are nevoie de dictatori, are nevoie de libertate şi soluţii", a reacţionat Jeanine Anez.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Mandatul de arestare îi priveşte şi pe alţi miniştri din fostul guvern interimar (noiembrie 2019-octombrie 2020): Yerko Nuanez (Preşedinţie), Arturo Murillo (Interne), Luis Fernando Lalpez (Apărare), dintre care ultimii doi au părăsit ţara în noiembrie.

Citeste si: VIDEO- Temniță a torturii la Secția 16 din Capitală. Noi mărturii ale victimelor

Sunt vizaţi de asemenea foştii comandanţi militari William Kaliman şi Sergio Orellana, precum şi fostul şef al poliţiei Yuri Calderon.

După alegerile prezidenţiale din octombrie 2019, la care Evo Morales a candidat pentru un al patrulea mandat, şi confuzia generată de rezultatele care îl dădeau câştigător, opoziţia a acuzat fraudarea scrutinului, scrie hotnews.ro.

O explozie de violenţă a cuprins ţara după aceste alegeri, care au fost în cele din urmă anulate.

Pe fondul manifestaţiilor soldate cu 35 de morţi, poliţia şi armata şi-au retras susţinerea faţă de Evo Morales. Acesta a demisionat în cele din urmă, după care a luat drumul exilului în Mexic şi apoi în Argentina.

Jeanine Anez, a doua vicepreşedintă a Senatului, a depus jurământul la 12 noiembrie 2019. Partidul lui Evo Morales a denunţat atunci o "lovitură de stat".

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

Evo Morales a revenit apoi în ţară după victorie delfinului său Luis Arce în alegerile prezidenţiale din octombrie 2020.

Anchetatorii Comisiei interamericane a drepturilor omului se află în prezent în Bolivia pentru a ancheta asupra violenţelor de la sfârşitul lui 2019.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si