”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 decembrie 2020, a inculpatului IONEL EUGEN ADRIAN, la data faptelor director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” a transmis, vineri, DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 15 martie 2020, Ionel Eugen Adrian ”fără respectarea vreunei proceduri şi cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de achiziţii publice (în valoare de 4.499.985 lei) ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 „măşti chirurgicale cu trei pliuri”

Citeste si: Rafila: „Mă aştept ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri în spitale şi foarte multe decese”

”De menţionat este faptul că, la data încheierii contractului, societatea comercială nu era avizată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuţia „măştilor chirurgicale cu trei pliuri”. Ulterior, la doar două zile de la încheierea contractului, directorul general al Companiei Naţionale Unifarm SA ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului încheiat în condiţiile de mai sus.

Până în prezent societatea comercială nu a livrat nicio mască, iar după denunţarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans” a transmis DNA.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, pus sub control judiciar sub cauţiune

Potrivit procurorilor, Ionel Eugen Adrian ar fi produs un prejudiciu companiei naţionale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obţinerea unui folos material în acelaşi cuantum pentru societatea respectivă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care:

- să nu părăsească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În 2 octombrie, Adrian Ionel a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în dosarul în care ar fi pretins 760.000 de euro intermediarului unei firme pentru a atribui un contract de furnizare de măşti şi combinezoane.

Alături de el a fost tirmisă în judecată şi Daniela Lizica Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA.

alţi trei inculpaţi în dosar- intermediarul şi doi reprezentanţi ai firmei- au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si