Close sidebar
Close sidebar

Fostul fotbalist Ilie Bărbulescu a fost înmormântat cu onoruri militare

Ilie Bărbulescu, campion cu FC Argeş în 1978-1978, câştigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986 şi al Supercuei Europei în 1987 cu Steaua Bucureşti, a fost condus pe ultimul drum de aproape 1.000 de oameni.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol

Printre cei care l-au condus pe Ilie Bărbulescu pe ultimul drum s-au regăsit foştiii colegi de la FC Argeş, reprezentanţi ai autorităţilor locale, foştii colegi de la DJST Argeş şi AJF Argeş, prietenii apropiaţi, dar şi oameni simpli.

După o slujbă care a durat aproximativ o oră, cortegiul funerar a pornit spre stadionul Nicolae Dobrin pe care Bărbulescu a scris istorie. Campionul de la Sevilla care era şi consilier local, maestru al sportului, dar şi cetăţean de onoare al municipiului Piteşti a avut parte de onoruri militare.

După ce a plecat de la Catedrala Sfântul Andrei, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus timp de câteva zeci de minute pe terenul central al arenei din Trivale.

După o slujbă de zece minute, unii dintre foştii colegi au ţinut scurte discursuri în memoria lui Ilie Bărbulescu. Imediat după terminarea slujbei, suporterii echipei Steaua care au venit de la Bucureşti au organizat un spectacol pirotehnic şi au început să-i scandeze numele marelui campion.

"Te vom iubi mereu!" au scandat fanii roş-albaştri şi câţiva membrii ai galeriei lui FC Argeş în aplauzele celor prezenţi.  Sicriul cu corpul neînsufleţit a părăsit stadionul în ropote de aplauze şi s-a îndreptat spre cimitirul Sfântul Gheorghe unde Bărbulescu a fost înhumat.

Citeste si: A murit profesorul Robert D. Reisz, decanul facultății de Științe Politice

Fostul fotbalist al echipei Steaua Bucureşti Ilie Bărbulescu, câştigător al Cupei Campionilor Europeni, a decedat la vârsta de 62 de ani, informează pagina de facebook a clubului FC Argeş.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Lumea sportului, în stare de șoc: Copilul-vedetă a murit la doar 15 ani

Născut la Piteşti, Bărbulescu a jucat la FC Argeş, FC Olt, Petrolul, Steaua, CS Mioveni şi Callatis Mangalia.

Cu Steaua, fostul fundaş a cucerit Cupa Campionilor Europeni, în 1986, Supercupa Europei, în acelaşi an, titlul naţional, în 1985, 1986, 1987, şi Cupa României, în 1985 şi 1987.

Citeste si: Jojo, de urgență pe masa de operație. Ce se întâmplă acum cu actrița

Cu FC Argeş, el a câştigat titlul naţional, în 1979.

La echipa naţională, Bărbulescu a evoluat de cinci ori.

În martie 2008, Ilie Bărbulescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Sportiv, Clasa a II-a.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI