Close sidebar
Close sidebar

Fostul ministru al Dezvoltării a fost implicat într-un grav accident rutier

Fostul ministru Ion Ștefan a ajuns de urgență la spital, după un accident rutier ce a avut loc în apropiere de Focșani.

Diana Bostan,

Ion Ștefan, fostul ministru al Dezvoltării


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Cei de la IPJ Vrancea au transmis că Ion Ștefan a fost rănit în urma accidentului și transportat la spital.

Fostul ministru al Dezvoltării a fost implicat într-un grav accident rutier

„Polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism a intrat în coliziune cu autoturismul care rula în fața sa, pe Drumul Național 2 E 85, între municipiul Focșani și Garoafa. În urma evenimentului rutier, un pasager din primul autoturism a suferit leziuni ușoare, fiind preluat de ambulanță”, a anunțat IPJ Vrancea.

Citește și: A lăsat cheile în contact, iar hoțul i-a furat mașina cu tot cu soția aflată în interior

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurarilor în care s-a produs accidentul rutier.

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut în Olt

„La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 10:00,  Inspectoratul de Poliție Județean Olt  a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 64, în comuna Osica de Sus.

  La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citește și: Un bărbat a aflat că are mașină abia când i s-a cerut să plătească impozitul. Cum a scăpat de ea

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Brâncoveni, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 59 ani, din comuna Deveselu și un autoturism staționat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”,  au precizat reprezentanții Poliției Olt.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI