"Sunt eu mai băsist decât ei? Eu nu voiam să provoc tot scandalul acesta, dacă ştiam ce va ieşi îmi vedeam de treabă, dar m-am gândit că sunt încă util pentru societatea românească. Indiferent cine ce-ar spune, că-s băsist, că nu-s băsist, am făcut exact ce trebuia făcut întotdeauna. Eu mă gândeam că am expertiza necesară pentru a scrie legi, pentru că asta am făxut în ultimii 25 de ani, am scris constituţii şi legi şi am verificat constituţionalitatea legilor şi cred că am făcut-o cum trebuie.
Legile nu-s nici băsiste, nici nebăsesite, legile sunt constituţionale sau neconstituţionale, sunt bune sau rele'“, a spus Augustin Zegrean, pentru Mediafax.
Fostul preşedinte al CCR a arătat că liberalii îi reproşează că nu i-au lăsat să-l suspende pe Traian Băsescu, în 2012. "Cred că este un pretext motivul invocat de liderii PNL. Nu pot să cred că ei gândesc aşa când sunt în aceeaşi situaţie cu mine cel puţin jumătate din PNL.
Adică cum să-mi spui mie că nu mă vrei pentru că sunt pedist când am fost coleg cu ei?! N-au fost ei cu Băsescu în aceeaşi echipă? N-au câştigat alegerile împreună cu Alianţa DA? Despre ce vorbim? Când, pe urmă, au vrut să-l lichideze în 2012, asta-i altceva. Ei îmi reproşează mie că nu i-am lăsat atunci să-l lichideze. Dar eu am făcut ce-am vrut? Am aplicat legea şi am respectat Constituţia.
Am făcut să triumfe democraţia şi constituţionalismul în România în 2012. Indiferent cine ce ar spune şi ei ştiu asta'', a mai spus Zegrean. Fostul jduecător CCR a spus că nu va încerca să candideze pentru alt partid. „'A fost ultima piruetă politică pe care am încercat-o'“, a conchis Augustin Zegrean.
Conducerea PNL a decis, marţi, să respingă candidatura lui Augustin Zegrean pentru un loc de deputat, fostul preşedinte al CCR depunându-şi cerere de candidatură la PNL Bistriţa, scrie ziarul Adevarul.
"Sunt eu mai băsist decât ei? Eu nu voiam să provoc tot scandalul acesta, dacă ştiam ce va ieşi îmi vedeam de treabă, dar m-am gândit că sunt încă util pentru societatea românească. Indiferent cine ce-ar spune, că-s băsist, că nu-s băsist, am făcut exact ce trebuia făcut întotdeauna. Eu mă gândeam că am expertiza necesară pentru a scrie legi, pentru că asta am făxut în ultimii 25 de ani, am scris constituţii şi legi şi am verificat constituţionalitatea legilor şi cred că am făcut-o cum trebuie.
Legile nu-s nici băsiste, nici nebăsesite, legile sunt constituţionale sau neconstituţionale, sunt bune sau rele", a spus Augustin Zegrean, pentru Mediafax.
Fostul preşedinte al CCR a arătat că liberalii îi reproşează că nu i-au lăsat să-l suspende pe Traian Băsescu, în 2012. "Cred că este un pretext motivul invocat de liderii PNL. Nu pot să cred că ei gândesc aşa când sunt în aceeaşi situaţie cu mine cel puţin jumătate din PNL. Adică cum să-mi spui mie că nu mă vrei pentru că sunt pedist când am fost coleg cu ei?! N-au fost ei cu Băsescu în aceeaşi echipă? N-au câştigat alegerile împreună cu Alianţa DA? Despre ce vorbim? Când, pe urmă, au vrut să-l lichideze în 2012, asta-i altceva. Ei îmi reproşează mie că nu i-am lăsat atunci să-l lichideze. Dar eu am făcut ce-am vrut? Am aplicat legea şi am respectat Constituţia. Am făcut să triumfe democraţia şi constituţionalismul în România în 2012. Indiferent cine ce ar spune şi ei ştiu asta'', a mai spus Zegrean.
Citeste si: Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor- kanald.ro
Citeste si: Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei- wowbiz.ro
Citeste si: Blocaj la negocierile pentru Guvern. De ce nu ar vrea Marcel Ciolacu să mai fie premier și ce ministere sunt disputate- antena3.ro
Fostul jduecător CCR a spus că nu va încerca să candideze pentru alt partid. "A fost ultima piruetă politică pe care am încercat-o", a conchis Augustin Zegrean. Conducerea PNL a decis, marţi, să respingă candidatura lui Augustin Zegrean pentru un loc de deputat, fostul preşedinte al CCR depunându-şi cerere de candidatură la PNL Bistriţa.
Citeste si: Indexările și majorările vor dispărea odată cu anul 2025? Pensiile riscă să fie înghețate dacă se va adopta o anumită lege- kfetele.ro
Citeste si: Obiceiul respectat cu sfințenie de Constantin Enceanu: "În ciuda sumelor de bani care mi s-au oferit"- radioimpuls.ro
Citeste si: Blocaj la negocierile pentru Guvern. De ce nu ar vrea Marcel Ciolacu să mai fie premier și ce ministere sunt disputate- antena3.ro