Fostul primar al unui mare oraș din România a decedat. Ce s-a întâmplat cu acesta
Fostul edil al Iașului, Constantin Simirad, s-a stins luni din viață. Acesta era infectat cu virusul Sars-Cov-2 și se afla internat în secția ATI a spitalului Parhon.
Constantin Simirad s-a stins la vârsta de 79 de ani și fusese internat pe 21 martie 2021 la Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, fiind confirmat cu COVID-19.
Citeste si: S-a dat startul înscrierilor pentru anul şcolar 2021- 2022, în învățământul primar
Familia Simirad a mai trecut printr-un deces la sfârșitul anului trecut. Atunci nora politicianului a decedat la doar 53 de ani.
Citeste si: Proteste ample la Timișoara din cauza restricțiilor împotriva COVID-19
Simirad s-a născut la data de 13 mai 1941 în satul Coţuşca (judeţul Botoşani). El a absolvit cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (1965). A lucrat ca profesor de matematică la Liceul din Dorohoi (jud. Botoşani) (1965-1968). În anul 1968, a fost angajat ca asistent universitar de matematică la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi, ajungând până la gradul didactic de conferenţiar doctor. Între anii 1973-1975, a fost detaşat ca profesor la Facultatea de Matematica din Oran (Algeria). În anul 1979 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în matematică.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Simirad a fost cel mai longeviv edil pe care Iașul l-a avut vreodată. Acesta s-a retras din viața publică din cauza unor probleme de sănătate. În prezent, primarul Iașului este Mihai Chirica.
Consntantin Simirad a deținut funcția de primar al Iașului în mandatele 1992, 1996 și 2000, iar in noiembrie 2003 a fost numit prin decret prezidențial în funcția de Ambasador al României în Cuba. Pe data de 28 martie 2008, Comitetul Executiv al PSD Iași l-a desemnat pe fostul primar drept candidat la conducerea Consiliului Județean Iași. În urma alegerilor locale din 1 iunie 2008, Constantin Simirad a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, obținând 36,50% din totalul voturilor valid exprimate.
Totodată, în martie 2013, UNPR a anunțat că Simirad va candida pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Iași, sub sigla Uniunii, în tandem cu Tudor Ciuhodaru, care va candida pentru primăria municipiului Iași.