In articol:
Conform reprezentanților ISU Satu Mare, coliziunea a avut loc pe raza localității Odoreu, acolo unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Incidentul care putea deveni o tragedie a avut loc în jurul orei 01:00 noaptea.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, cu 8 subofițeri.
În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, de aproximativ 20 de ani, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate la locul solicitării, ulterior una dintre acestea fiind transportată la Spitalul Județean Satu Mare.
Echipajul de pompieri a continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor PSI.
O mașină a fost proiectată de microbuz, într-un parapet. Opt minori au fost implicați în accident
În jurul orei 3:00, autoritățile au intervenit în cazul unui accident care s-a produs pe A1, pe sensul Sebeș-Sibiu.
În urma cercetărilor efectuate, șoferul microbuzului care transporta persoane, de capacitate 8+1, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în fața lui. Mașina a fost proiectată în parapetul care se afla în dreapta. Potivit cercetărilor realizate de autorități, accidentul s-a produs pe fondul neatenției.
În accident au fost implicate 13 persoane, dintre care cinci sunt adulți, iar opt minori.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Copiii cu vârste între 9 și 16 ani nu au suferit răni, dar pentru siguranța lor, au fost transportați la spital. O femeie în vârstă de 36 de ani a însoțit cei opt copii. Aceasta a prezentat contuzii minore. Un tânăr de 18 ani a fost transportat la UPU Sibiu, cu un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, la spital au fost transportați un bărbat de 56 de ani, cu o contuzie toracică și un bărbat de 36 de ani, cu contuzii minore.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Vor fi stabilite, ulterior, împrejurările în care a fost produs accidentul.
Șoferul microbuzului a fost sancționat cu o amendă în valoare de 870 de lei, pentru transportul mai multor persoane, față de cel prevăzut prin construcție.