FOTO/VIDEO. Exploziile se țin lanț în România. Două persoane s-au stins din viață după ce o bubuitură puternică a avut loc într-un bloc din Sibiu
Exploziile se țin lanț în țara noastră. Pompierii din Sibiu au fost chemați să intervină pe o stradă din municipiu, acolo unde a avut loc o explozie și un incendiu într-un apartament, soldat cu pierderea a două vieți.
UPDATE: Nu s-au găsit alte persoane în interiorul apartamentului, iar în prezent, pompierii sunt angajați în eliminarea consecințelor negative ale incidentului. În plus, se efectuează investigații pentru a stabili cauza posibilă a exploziei, care a fost urmată de incendiu.
Știrea inițială
Pompierii de la ISU Sibiu au fost alertați și au intervenit rapid pe strada Iazului din municipiul Sibiu, unde a avut loc o explozie într-un apartament, urmată de un incendiu.
Pentru gestionarea situației de urgență, la locul incidentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială pentru transport victime și materiale periculoase (ATPVM), două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Echipa de pompieri a reușit să intre în apartament și până acum au descoperit două persoane decedate. În prezent, se desfășoară operațiuni de căutare și salvare în interiorul locuinței.
Pompierii sunt în acțiune pentru a ventila apartamentul, deoarece există fum dens în interior, iar incendiul a fost stins cu succes.