FOTO/VIDEO: Ninsoare a venit cu pași repezi în Moldova. Primele imagini cu orașele înzăpezite
Se pare că nu a nins doar pe culmile munților, ci și în orașe. În Iași, Suceava, dar și Piatra Neamț, zăpada nu s-a lăsat așteptată și a venit cu pași repezi, așezându-se chiar un strat gros pe asfalt.
Author: Laura Macovei duminică 20 noiembrie 2022 , 14:49
Meteorologii au emis astăzi trei avertizări de ploi, vânt și ninsoare, valabile până luni.
La Suceava și Iași a nins cu putere sâmbătă noapte, iar duminică dimineața locuitorii au fost șocați când au văzut stratul gros ce s-a așternut pe pervazul geamurilor lor.
Meteorologii au emis trei avertizări cod galben, ce constau în vânt şi ploi în mai multe zone ale ţării, dar şi ninsori la peste 1500 de metri altitudine în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precum şi în jumătatea nordică a Moldovei.
„ Local, la altitudini în general de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali, precum şi în Carpaţii Orientali şi în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.
În zona deluroasă şi montană a Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi izolat se va depune ”,