In articol:
În Poiana Brașov și pe Valea Prahovei ninge ca în povești, iar zăpada pare că se va depune într-un strat considerabil. Care este starea vremii în România?
S-au întors ninsorile la munte!
Ninge ca în povești pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov. Totul este acoperit în alb, iar stratul de zăpadă care se va depune pare că va fi considerabil.
În acest moment, în regiunile menționate, temperatura înregistrează valori negative.
Dacă va continua să ningă, la munte sunt așteptați turiștii. Pe pârtiile superioare a nins mai mult, iar pasionații sporturilor de iarnă se pot bucura de zăpadă, dar și de prelungirea sezonului de ski.
Ce temperaturi se înregistrează în România?
Potrivit meteorologilor, vremea se păstrează închisă. În Maramureş, Transilvania, Moldova şi local în Dobrogea au fost înregistrate ploi încă din prima parte a zilei, iar precipitațiile vor continua să cadă. Se pare că vor fi acumulate cantități de apă de până la de 10-15 l/mp.
Vântul suflă slab și moderat, în toate regiunile din țară.
În ciuda faptului că la munte ninge, temperatura aerului înregistrează, în continuare, valori mai ridicate decât mediile climatologice din această perioadă.