FOTO- Scandal la un liceu din Satu Mare. Mama și bunica unei eleve au agresat o altă elevă
Un act de agresiune verbală și fizică a avut loc într-un liceu din Satu Mare. Mama și bunica unei eleve au intrat în curtea liceului și au agresat fizic și verbal o altă elevă.
Author: Elena Tasca marți 24 octombrie 2023 , 17:56
Curtea liceului a devenit loc de scandal pentru mama și bunica unei eleve. Cele două au intrat în curtea liceului pentru a agresa o altă elevă. Motivul se pare a fi o serie de replici între fata/nepoata celor două și eleva agresată de acestea.
Scandal în curtea liceului
Curtea Liceului Teoretic Negrești-Olt a devenit loc de scandal pentru mama și bunica unei eleve din unitatea de învățământ.
Cele două femei au intrat în curtea liceului, unde au agresat fizic și verbal o altă elevă.
Motivul celor două se bazează pe povestea susținută de fata/nepoata acestora. Fata în cauză, victima familiei celor două femei, ar fi mărturisit că o elevă a jignit-o. Pentru a face dreptate fetei, mama și bunica au intrat în curte liceului unde au început să țipe și să facă scandal, agresând atât fizic, cât și verbal, eleva.
Situația a fost calmată de un bărbat dintr-o clădire a liceului, care a început să facă reproșuri celor două femei. După ce a început să le atenționeze pe acestea să se oprească, scandalul și țipetele femeilor s-au îndreptat către acesta.
Eleva agresată de mamă și de bunică a reușit să plece din zonă și să scape de cele două femei, doar după intervenția bărbatului.
Cea mai agresivă dintre femei a fost mama elevei presupus jignită. Deși agresivă și ea, bunică părea mai calmă, având intervenții pentru a o opri pe femeie din a agrava și mai mult situația.
Bătaie ca în ringul de box, între eleve, în Suceava
În orașul Fălticeni, județul Suceava, în curtea unui liceu, pe terenul de sport, două eleve s-au bătut ca în ringul de box. Cele două s-au bătut sub ochii colegilor, care nu au putut nicicum să le despartă. Cele două fete s-au bătut cu mâinile și picioarele, aducându-și injurii. Motivul a fost o remarcă făcută de una dintre fete, la adresa celeilalte.
Se pare că cele două nu erau prietene, cunoscându-se și comunicând până în acel moment doar pe rețelele sociale.
„Una dintre fete este din clasa a XII-a şi una din clasa a IX-a. Nu se cunosc, doar au conversat pe reţelele de socializare. Conflictul a fost unul spontan. Au plecat de la nişte injurii aduse de una din fete celeilalte. Cealaltă a ripostat”, a declarat Florin Ciocîrlan, directorul adjunct al liceului, pentru observator.ro.