FOTO - Un bărbat a fost arestat în urma unei explozii la Palatul Buckingham, înainte de încoronarea regelui Charles. Principalul suspect ar avea probleme psihice
Atac inedit la Palatul Buckingham! În timp ce se puneau ultimele detalii la punct pentru încoronarea regelui Charles, un bărbat a aruncat cartușe de armă în curtea complexului regal.
Autoritățile din Marea Britanie au arestat un bărbat, în cursul serii de marți, în fața Palatului Buckingham și au efectuat o explozie controlată de muniţie, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de postul BBC News.
Un individ suspect a fost observat în apropierea Palatului Buckingham şi a fost imobiizat şi arestat după ce a aruncat cartuşe de armă în curtea complexului regal. Muniţia a fost distrusă printr-o explozie controlată.
Poliţia metropolitană din Londra, Scotland Yard nu consideră incidentul unul de tip terorist şi că nicio persoană nu a fost rănită. Conform unor surse din cadrul comisiei de anchetă, suspectul ar avea probleme psihice.
Incidentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru ceremonia de încoronare a regelui Charles, care nu se afla în Palatul Buckingham în momentul incidentului.
„Ofițerii au intervenit imediat pentru a-l reține pe bărbat. Acesta a fost prins și a fost dus în custodia poliției. Nu au fost raportate focuri de armă sau răniri ale ofițerilor sau ale publicului. Ofițerii rămân la fața locului și se continuă cercetările",
a declarat comisarul șef al Poliției Metropolitane, Joseph McDonald, potrivit Skynews.
Autoritățile au sporit securitatea înainte de încoronarea regelui Charles
Autoritățile au luat în calcul mai multe scenarii ce s-ar putea întâmpla, motiv pentru care au sporit securitatea, înaintea de încoronarea regelui Charles.
Oamenii legii monitorizează jihadiștii, neonaziștii și alți extremiști care aduc injurii familiei regală ca simbol al statului britanic.
Ofițeri înarmați vor fi detașați pentru a asigura paza participanților la încoronare și a demnitarilor străini. Poliția este responsabilă pentru a se asigura că locațiile în care se desfășoară evenimentele sunt sigure.
Echipele de căutare vor cerceta traseul procesiunii, de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey, pentru a găsi potențiale amenințări ascunse în cabine telefonice, canale de scurgere, coșuri de gunoi și alte obiecte de uz cotidian, înainte de a sigila drumurile.