FOTO/ VIDEO- Plan roșu de intervenție în Brăila. Un autocar cu 72 de pasageri s-a răsturnat după ce s-a izbit de o remorcă parcată
Autocarul s-a răsturnat între Însurăței și Bărăganu, după ce s-a izbit de o remorcă încărcată cu cereale, care era staționată pe șosea. Autoritățile din Brăila au activat planul roșu de intervenție, iar la fața locului au fost direcționate mai multe unități de salvare.
Author: Elena Tasca sâmbătă 26 august 2023 , 11:05
Accidentul în care au fost implicate 72 de persoane a avut loc în județul Brăila, între localitățile Însurăței și Bărăganu. A fost activat planul roșu de intervenție, iar autoritățile au intervenit pentru a salva victimele. Accidentul s-a produs după ce camionul a intrat într-o remorcă, care era oprită pe șosea.
Vacanța s-a transformat în accident pentru 72 de persoane
Noaptea trecută, în jurul orei 00.11, un autocar care transporta 72 de pasageri, din Republica Moldova spre Bulgaria, a fost implicat într-un accident rutier între Însurăței și Bărăganu, în județul Brăila.
Șoferul, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autocar cu care transporta 72 de persoane, cetățeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăței către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător.
Autoritățile din Brăila au activat planul roșu de intervenție. La fața accidentului provocat între autocarul plin cu pasageri și o remorcă staționată pe șosea, au ajuns imediat 4 ambulanțe SMURD, 7 ambulanțe SAJ, dintre care două cu medici, 3 ASA și o autospecială de transport personal și victime multiple.
Victimele au vârste cuprinse între 11 și 78 de ani. În urma accidentului au prezentat mai multe politraumatisme, printre care cranio-cerebrale, plăgi la membrele superioare și/sau inferioare, fracturi și dureri în mai multe zone ale capului, corpului.
Persoanele care nu au suferit traumatisme și au fost considerate de autorități aflându-se în siguranță, au fost găzduite la Căminul Cultural din Bărăganul, fiind sub observația și îngrijire autorităților locale, unde vor rămâne până când vor fi preluați de un alt autocar.
La Căminul Cultural din Bărăganul a fost în permanență o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Însurăței.
Autoritățile au întocmit dosar penal
Autoritățile cercetează circumstanțele în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă este blocat, iar șoferii sunt redirecționați către rute alternative.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest rezultatele fiind negative, fiindu-i recoltate mostre biologice la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.