Astfel că în aceste zile majoritatea șoferilor își găsesc mașina acoperită de o crustă groasă de gheață. Iată ce trebuie să faci ca să nu pierzi mult timp când te confrunți cu această situație.
O racletă solidă, capabilă să spargă gheața fără să se rupă, nu trebuie să lipsească din mașină. E recomandat să lași una în portbagaj și una în habitaclu: nu poți să știi ce portieră a mașinii vei reuși să deblochezi mai ușor.
Mare atenție totuși. Nu forța, căci te poți trezi cu mânerul ușii rupt sau cu chederele deteriorate.
Ce te mai poate salva în astfel de situații: Un spray special pentru dezghețare, lichid de parbriz special pentru iarnă sau spirt. Folosirea apei calde poate sparge geamurile sau poate îndepărta vopseaua. La fel de eficient este un amestec format dintr-un sfert alcool și trei sferturi apă, care se introduce într-un recipient cu pulverizator cu care se stropește apoi parbrizul.