Întârzierile și anulările trenurilor au venit în urma copacilor căzuți și avariilor provocate de furtună. Prahova a fost, până vineri, la ora 10.00, sub cod portocaliu de ploi torențiale și intensificări ale vântului, potrivit observatorulph.ro.

Trenuri anulate și întârzieri semnificative din cauza furtunii

Furtuna din noaptea de joi spre vineri a făcut ca mai mulți copaci să se prăbușească pe ruta Ploiești Sud- Măneciu.

Citește și: VIDEO- Furtuni cu gheață peste România, grindina a distrus totul în cale

Compania Transferoviar Călători a anunțat că, din cauza copacilor căzuți pe linii, două trenuri au fost anulate. Este vorba despre trenurile 14.011 Măneciu – Ploiești Sud și 14020 Ploiești Sud – Măneciu. 

Citește și: VIDEO- Vijeliile au făcut prăpăd în țară. Mai multe zone au fost afectate de ploi și furtuni

Potrivit transferoviarcalatori.ro, alte patru trenuri au avut întârzieri de la 30 la 130 de minute.

Trenurile care au suferit întârzieri sunt: 14.010 Măneciu – Ploiești Sud (110 minute întârzieri), 14.012 Măneciu – Ploiești Sud (130 minute), 14 016 (Măneciu – Ploiești Sud și 14.013 (30 minute) și Ploiești Sud – Măneciu (50 minute).

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O jucătoare de tenis a anunțat că și-a făcut cont pe OnlyFans și divorțează, după ce a fost eliminată de la Australian Open- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citește și: A căzut gheață de mărimea unui ou de găină. „Am crezut că ne ia mașinile pe sus”

Citește și: A căzut gheață de mărimea unui ou de găină. „Am crezut că ne ia mașinile pe sus”

Vijeliile au făcut prăpăd în țară. Mai multe zone au fost afectate de ploi și furtuni

Vijeliile puternice au afectat mai multe zone din țară. În Câmpina, mai mulți copaci au fost smulși și prăbușiți peste o biserică din cauza rafalelor puternice de vânt. Și în Gorj, câțiva copaci au blocat o porțiune de drum pe un drum între Târgu Jiu și Motru. La Iași, o mașină a fost avariată din cauza unui copac prăbușit.

Zeci de copaci au avariat autoturisme sau au blocat porțiuni de drumuri din mai multe județe din țară.

Ploile au făcut ravagii, iar în unele zone, grindina a avut mărimea unui ou de găină.

Copaci prăbușiți din cauza furtunilor din țară. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Noaptea trecută au avut loc intervenții pe DN 67, între Tg-jiu și Motru.

Peste 50 de copaci au fost rupți  din cauza furtunii. În urma avertizărilor meteorologice de averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină emise de Administrația Națională de Meteorologie, ISU Gorj a transmis prin intermediul RO-Alert mesaje de avertizare cetățenilor din zonele vizate.

Citește și:  Vremea a dat peste cap traficul feroviar

Citeste si: Românii cu pensii între 1.300 şi 3.000 de lei urmează să primească bani în plus! Află care este motivul- kfetele.ro

Citeste si: Aamir Khan, despre conflictul aprig cu Salman Khan pe platourile de filmare ale filmului „Andaz Apna Apna”- radioimpuls.ro

Citeste si: În timp ce se tatua pe spate, un bărbat a făcut atac de cord și a murit- antena3.ro

Citește și:  După furtuni, canicula lovește din nou! Harta zonelor vizate de noua avertizare ANM

Citește și:  Mai mulți copii au leșinat din cauza căldurii, într-un tren care mergea la Constanța

„Urmare a manifestării fenomenelor meteo, instituția noastră a fost solicitată să intervină pentru gestionarea a 19 situații de urgență generate de copaci căzuți pe carosabil în localitățile Cîlnic, Ciuperceni, Mătăsari, Fărcășești, Glogova,

Padeș, Rovinari, Bîlteni, Licurici, Hurezani, Motru și Polovragi, precum și 2 situații de urgență generate de copaci căzuți care au afectat locuințe în localitățile Țicleni și Fărcășești.
S-a intervenit cu mijloacele tehnice din dotare, în cel mai scurt timp, pentru degajarea copacilor și reluarea traficului în condiții normale și de siguranță.
În jurul orei 22:00, am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane și a mai multor animale surprinse de viitură pe raza localității Baia de Fier.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de capacitate mare, o autospecială de teren, o ambarcațiune și un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj.
S-a intervenit pentru salvarea persoanei de sex masculin în vârstă de 38 de ani și a animalelor cu ajutorul cordițelor de salvare. Aproximativ 40 de ovine au fost salvate.

Citește și:  Alertă de vreme severă imediată în Capitală

Totodată, în mai multe localități au fost semnalate întreruperi ale alimentării cu energie electrică. Dispeceratul nostru a luat legătura cu reprezentanții furnizorului de energie care a trimis echipaje de intervenție pentru remedierea defecțiunilor apărute”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si