Close sidebar
Close sidebar

Gabriela Firea a semnat contractul pentru realizarea parcării de tip park&ride de la intersecţia Pantelimon-Vergului; vor fi create 500 de locuri de parcare, investiţia fiind de 21 de milioane de euro

Primarul General, Gabriela Firea, a semnat, marţi, contractul de realizare a parcării de la intersecţia Pantelimon-Vergului, obiectiv de investiţii estimat la 21 de milioane de euro. Vor fi create 500 de locuri de parcare, durata de execuţie fiind de 12 luni.

K.B.,


DISTRIBUIE
acest articol

”După aproape 7 ani de când trebuia construită această parcare de tip park&ride, am făcut, împreună cu specialiştii Primăriei Capitalei şi ai constructorului, toate demersurile astfel încât acest proiect, atât de important pentru descongestionarea traficului în Bucureşti, să fie deblocat! Am semnat contractul de execuţie, au fost obţinute toate avizele, inclusiv autorizaţia de construire şi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Durata de execuţie a parcării, care va avea o capacitate de cca 500 de locuri, este de 12 luni, iar valoarea investiţiei este de aproximativ 21 de milioane de euro. În ceea ce priveşte costurile de realizare a acestui proiect, ne bazăm, conform legii, pe un ritm firesc al încasărilor de la Ministerul de Finanţe. Reamintesc încă o dată că Primăria Capitalei nu încasează taxe şi impozite, bugetul Primăriei Generale fiind alimentat peste 90% din impozitul pe venit”, a declarat primarul general Gabriela Firea, citată într-un comunicat de presă.

Citeste si: Prima rectificare bugetara din acest an!

Citeste si: VIDEO| Stațiunea unde nu mai incape nimeni

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: VIDEO| Violență și grevă generală în Hong Kong

Citeste si: Un an de la protestul din 10 august! Ce s-a întâmplat cu jandarmerița Ștefania? A părăsit brigada specială și vrea 100.000 euro de la agresorii ei

Firea a explicat că "parcările de acest tip contribuie în mod eficient la fluidizarea traficului, întrucât le oferă nerezidenţilor care vin în Bucureşti zilnic, la muncă sau la studii, o alternativă avantajoasă la tranzitarea oraşului cu autoturismul propriu, respectiv posibilitatea să parcheze în spaţii special amenajate de unde

au acces direct la transportul în comun”.

”Totodată, facilităţile de tip park&rîde contribuie şi la degajarea parcărilor din zona centrală, unde cerinţă este foarte mare", a mai spus Firea.

Parcarea de la intersecţia Pantelimon-Vergului va fi realizată de Asocierea ”Tehnologică Radion, TIAB şi VIA Proiect”.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI