VIDEO- UPDATE: Gabriela Firea și-a anunțat demisia: ”Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plec din Guvernul României”
UPDATE: Gabriela Firea a demisionat, vineri, din funcţia de ministru al Familiei, în urma unei întâlniri cu premierul Marcel Ciolacu. Gabriela Firea a renunțat pentru moment şi la funcţia de Preşedinte al PSD Bucureşti.
” Mi-a fost milă mereu de oamenii aflaţi în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcţii publice. Cei care mă cunosc personal şi nu “de la televizor” ştiu asta.
Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aş fi putut şti şi tolera cel mai mic rău faţă de cineva? Îmi pare rău pentru fiecare om în suferinţă. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiţi şi protejaţi în căminele de seniori şi dizabilităţi”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.
”Martor este Dumnezeu şi martori sunt toţi cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât şi pe soţul meu, şi familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverşunare şi
cheltuială nu este cea reală. Am fost zugrăviţi în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut şi prin conduita mea. Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni! Prietena şi colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală. Am plătit amândouă cu afecţiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie.
Ea plăteşte, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău. Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit şi acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, şi pe alţi colegi. Ca şofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-şi facă o asociaţie, dar NU a activat în acele centre.
Nu a ştiut că sunt nereguli! Cu atât mai puţin eu, NU am avut niciun fel de legături şi nu aş fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!! Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar”, afirmă Firea.
”Se poate vedea clar din cele 600 de pagini ale referatului procurorilor, urmare a anchetei derulate timp de jumătate de an, că nici eu, nici soţul meu, nici sora mea- care a lucrat doar pentru Serviciul de copii- NU suntem implicaţi şi NU am avut cunoştinţă de
ceea ce se întâmplă în aceste centre. Am fi reacţionat, cu certitudine, am fi apărat viaţa şi demnitatea acestor oameni! În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea şi mai puţin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea şi a soţului meu, să fim puşi la stâlpul infamiei, cu un singur scop”, mai scrie ea.
Gabriela Firea a renunțat pentru moment şi la funcţia de Preşedinte al PSD Bucureşti. Politicianul susține că anumite persoane își doreac ca ea să nu mai intre în cursa pentru Primărie.
Decizia a fost luată în urma unei discuții, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu. Numele Gabrielei Firea a fost implicat în scandalul centrelor pentru bătrâni din Voluntari, loc în care aceștia erau ținuți în condiții inumane.
Gabriela Firea și-a anunțat demisia
Aceasta ar fi fost cea care l-ar fi angajat pe Ştefan Godei, inculpatul din dosarul azilelor din judeţul Ilfov, la cabinetul de senator în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023.
Gabriela Firea a negat faptul că Ștefan Godei i-ar fi fost șofer: „Eu am acelaşi şofer de 16 – 17 ani, pe care îl cunosc toate instituţiile, toţi jurnaliştii, toată primăria, tot Parlamentul, etc .”
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a negat orice implicare în dosarul ce are legătură cu centrele în care bătrânii erau ținuți în condiții inumane.
Florentin Pandele a răbufnit pe pagina de Facebook după demisia soției sale
”Bunul Dumnezeu ne este martor ca totul este bine regizat, împotriva Gabrielei şi a mea! CEI VINOVAŢI SĂ PLĂTEASCĂ! Au reuşit să scape de ea!”, a scris primarul Florentin Pandele pe Facebook.