Galaţi: O femeie de 96 de ani a murit, după ce s-a aruncat de la etajul patru
O femeie de 96 ani a murit, joi, după ce s-a aruncat de la etajul patru al Căminului pentru persoane vârstnice "Sf. Spiridon" din Galaţi. Azilul, aflat în subordinea Primăriei Galaţi, a fost unul dintre cele două mari focare de coronavirus din judeţ.
Femeia de 96 de ani s-a aruncat de la fereastra camerei sale din Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Sfântul Spiridon” din Galaţi, de la etajul patru. Ea nu a mai putut fi salvată.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, dar anchetatorii susţin că singura ipoteză luată în calcul este sinuciderea.
Galaţi: O femeie de 96 de ani a murit, după ce s-a aruncat de la etajul patru
Căminul "Sf. Spiridon", unde locuia femeia care s-a sinucis, aparţine Primăriei Galaţi şi a fost unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din Galaţi. Peste 100 de rezidenţi şi angajaţi au fost infectaţi cu noul coronavirus, 20 decedând.