In articol:
Criza energetică face unele țări să recurgă la diferite măsuri pentru a trece de sezonul rece. Într-un oraș din Franța, administrația locală cumpără jachete de iarnă pentru copii, pe care să le poarte în sălile de clasă când le este frig.
Citește si: Lumea se confruntă cu cel mai grav şoc alimentar din ultimul deceniu. Avertismentul FMI
Cum să reducem facturile la curent
Temperaturile din clădirile publice din Franța au scăzut până la 19 grade Celsius, potrivit Business Insider.
Primăria orașului Périers a investit 6.000 de dolari în jachete pentru sute de școlari, din cauza temperaturii scăzute pe fondul crizei energetice. Edilul a vorbit despre planul de achiziție al gecilor la postul de radio francez France Bleu.
Citește si: Inflație românească, prețuri ca în Vest
Oficialii din Périers au decis să reducă încălzirea în clădirile publice la 19 grade Celsius. Acum, edilul Gabriel Daube a spus că va fi foarte frig la iarnă, chiar dacă acum este suportabil, și a luat măsura achiziționării respectivelor jachete.
„Este necesar ca elevii să se simtă bine pentru a învăța”, a spus Daube.
Citește si: Cum se schimbă modul de calcul al facturilor la energie
În multe alte orașe europene s-au adoptat măsuri de economisire a energiei, printre care chiar și oprirea încălzirii. Având în vedere că Rusia blochează livrările de gaz către Europa prin conducta Nord Stream 1, resursele de care dispun restul țărilor nu sunt suficiente.
Guvernele, băncile și alte companii din Europa au redus consumul de energie înainte de iarnă, prin stingerea luminilor și reducerea consumului de apă. În Finlanda, oamenilor li s-a cerut să petreacă mai puțin timp în saune și dușuri, iar în Italia li s-a recomandat să-și gătească pastele cu aragazul oprit.