"Sunt şocat pur şi simplu, acum vreo oră am aflat, nu-mi vine să cred, am vorbit cu nişte prieteni comuni, dar nu am amănunte, pentru că nu am putut vorbi cu cei care au fost alături de el. Toate telefoanele sunt ocupate. Se pare că i-a fost rău în jurul orei 8 şi au plecat cu el la spital, la urgenţă, cu un prieten de-al nostru. Din câte am înţeles au încercat să-l resusciteze 90 de minute, dar nu s-a mai putut face nimic.
Nu ştiu sigur dacă a fost atac cerebral”, a declarat Geolgău.
Fostul fotbalist era foarte marcat de moartea prietenului său, despre care a spus că nu poate vorbi la trecut: "M-au lăsat picioarele, nici nu pot să vorbesc. E un şoc emoţional foarte puternic, vă rog să mă înţelegeţi. Nu pot vorbi despre Ilie. El oricum rămâne unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat România vreodată.
Chiar nu pot să-mi găsesc cuvintele, cu Ilie aş fi vrut să pot să beau un pahar cu vin peste 25 de ani, dar nu pot să vorbesc despre el la trecut", a mai spus Geolgău.
Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani. Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984).
El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanţe.
Foto: Bogdan Dănescu/GSP