Germania - decizie neașteptată în plină pandemie de Coronavirus. Ce au decis oficialii
Germania analiza, luni, dacă să permită o amânare a administrării celei de-a doua doze de vaccin al Pfizer/BioNTech împotriva Covid-19, pentru ca un număr mai mare de oameni să primească prima doză, după o decizie similară luată de Marea Britanie săptămâna trecută, transmite Reuters.
Separat, Danemarca a aprobat, luni, un interval de până la şase săptămâni între prima şi a doua doză de vaccin.
La Berlin, Ministerul Sănătăţii a solicitat punctul de vedere al unei comisii pentru vaccinare independentă, cu privire la întârzierea administrării celei de-a doua doze peste limita maximă actuală de 42 de zile, potrivit unui document de o pagină văzut luni de Reuters.
Măsura a venit pe fondul criticilor aduse ministrului Sănătăţii Jens Spahn- inclusiv din partea aliaţilor săi politici conservatori- că Germania nu a reuşit să procure suficiente vaccinuri şi că vaccinările au loc prea
lent.
Spahn a declarat luni, într-o şedinţă cu uşile închise a Uniunii creştine-democrate, că speră să ofere vaccinuri, până în vară, tuturor locuitorilor din Germania, odată ce vaccinurile vor obţine aprobarea autorităţii de reglementare, potrivit surselor care au participat la discuţie.
Unii experţi germani din domeniul sănătăţii au salutat demersul Marii Britanii de a întârzia administrarea unei a doua doze din vaccinul BioNTech/Pfizer, în timp ce guvernele încearcă să ofere protecţie împotriva coronavirusului cât mai multor oameni, oferindu-le
o singură doză şi amânarea celei de-a doua.
”Având în vedere deficitul actual de vaccinuri şi numărul foarte mare de infecţii şi spitalizări (în Germania), o strategie în care sunt vaccinate cât mai multe persoane posibil, cât mai devreme, este mai eficientă”, a spus Leif-Erik Sander, şef al echipei de cercetare a vaccinurilor de la spitalul Berlin Charité.
Cu toate acestea, BioNTech şi Pfizer au subliniat într-un comunicat comun, lipsa datelor de studiu care să susţină întârzierea celei de-a doua doze.
”Siguranţa şi eficacitatea vaccinului nu au fost evaluate pe diferite scheme de dozare, deoarece majoritatea participanţilor la studiu au primit cea de-a doua doză în fereastra specificată în proiectul studiului”, au spus companiile, referindu-se la un vaccin primar şi la un rapel dat la o distanţă de trei săptămâni.
”Nu există date care să demonstreze că protecţia după prima doză este susţinută după 21 de zile”, au mai avertizat companiile.
Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că un interval maxim de 42 de zile între prima şi a doua doză a vaccinului Pfizer-BioNtech ar trebui respectată pentru a obţine o protecţie completă.
Germania- peste 239.000 de vaccinuri efectuate până în prezent
Conform celei mai recente actualizări zilnice de la Institutul Robert Koch, Germania a vaccinat aproximativ 239.000 de persoane de la începerea campaniei sale pe 27 decembrie- mult în afara celor 1,3 milioane de doze care au fost livrate până la sfârşitul anului 2020.
Spre comparaţie, Marea Britanie a administrat până acum peste un milion de vaccinuri COVID-19, mai mult decât restul Europei la un loc, a spus ministrul Sănătăţii, Matt Hancock.
Autoritatea daneză pentru sănătate va permite un inteval de până la şase săptămâni înainte de a administra a doua doză, a declarat luni şeful acesteia, Soren Brostrom, luni.
Dar Brostrom a spus că recomandările iniţiale, privind un interval de trei până la patru săptămâni între cele două doze trebuie respectate ori de câte ori este posibil.