Germania: Noi restricții în zona în care zeci de români au fost testați pozitiv

Germania: Noi restricții în zona în care zeci de români au fost testați pozitiv

O regiune din Germania riscă noi măsuri de restricții, după ce un nou focar a apărut într-un mare abator din regiune, a declarat, vineri, premierul regiunii.

Focarul din apropiere de Gutersloh a fost semnalat pentru prima dată miercuri, când 400 de lucrători au fost confirmați cu noul coronavirus. Până vineri, numărul s-a dublat crescând la 803, a declarat premierul.

„Vedem un focar la o scară pe care nu am mai văzut-o”, a declarat el. „Încă putem localiza focarul, dar dacă acest lucru se schimbă, atunci vom avea nevoie de restricții în regiune”.

Citeste si: VIDEO| Ucis de teama coronavirusului

Abatorul este deținut de unul dintre cei mai mari producători de carne din Germania. Joi, China a interzis importurile de carne din abator, ale căror operațiuni au fost suspendate, potrivit Reuters.

O restricționare a zonei, chiar dacă ar fi relativ localizată, ar fi o lovitură pentru Germania care implementează strategia de redeschidere a țării.

Citeste si: OMS: „Lumea a intrat într-o fază periculoasă"

În timp ce guvernul central condus de cancelarul Angela Merkel a dorit să păstreze regulile de restricții impuse din cauza pandemiei de coronavirus, presiunea din partea premierilor regionali a dus la redeschiderea majorității magazinelor și barurilor, deși au fost păstrate unele regul de distanțare socială.

„Acest focar aduce cu sine un risc enorm de pandemie”, a spus Laschet, adăugând că a fost creată o echipă de criză pentru a face față focarului și că miniștrii federali de sănătate și

apărare au promis că vor pune la dispoziție resurse.

Citeste si: Nelu Tătaru, declarații îngrijorătoare. A vorbit despre cel de-al doilea val de coronavirus

Mai mulți români și alți muncitori din statele est-europene au fost depistați cu noul coronavirus în abatorul in apropiere de Gutersloh, potrivit autorităților locale.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri