Germania suspendă vaccinarea cu serul împotriva COVID-19 AstraZeneca
Germania a suspendat, luni, utitlizarea vaccinului împotriva virusului SARS Cov-2 al laboratorului britanic-suedez AstraZeneca ”cu titlu preventiv”, în urma semnalării unor efecte secundare, a anunţat Ministerul german al Sănătăţii, după o serie de alte suspendări, între altele în ţări precum: Danemarca, Irlanda şi Olanda, informează AFP.
Mai multe au suspendat deja utilizarea vaccinului anti-COVID-19 cu Astra Zeneca
Olanda a anunțat că suspendat și ea administrarea vaccinului AstraZeneca, la doar o zi după anunțul venit din Irlanda, conform BBC News.
De asemenea, țările Danemarca, Norvegia, Bulgaria, Islanda și Thailanda au oprit și ele deja utilizarea serului produs de firma AstraZeneca.
Irlanda a suspendat încă de duminică utilizarea vaccinului AstraZeneca contra coronavirusului ca măsură de precauţie, după ce au fost raportate cazuri de cheaguri de sânge în Norvegia, fără o legătură dovedită în acest stadiu, informează France Presse.
Reamintim că o pacientă din Danemarca, în vâstă de 60 de ani, a murit din cauza unor cheaguri de sânge, după ce a fost vaccinată cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, avea simptome ”foarte neobişnuite”, potrivit Agenţiei deneză a medicamentului, relatează Reuters.