Gest șocant al unei mame. Și-a luat copilul de doi ani în brațe și s-a aruncat din tren
O femeie s-a aruncat din tren cu copilul de doi ani în brațe.
Miercuri după amiază, în gara din Roman, a avut loc un incident de-a dreptul șocant. O femeie de 27 de ani a sărit din tren avându-l pe copilul ei de doi ani în brațe.
Tânăra ar fi fost la Bacău, la cerșit, împreună cu copilul. În timp ce se întorcea spre casă, aceasta a adormit și s-a trezit abia atunci când copilul a început să se miște.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
De teamă să nu ajungă prea departe de casă, femeia a decis să sară din tren. Gestul său disperat i-a adus doar câteva zgârieturi, însă copilul de doi ani s-a ales cu fractură la craniu și a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iași.
„Pacientul, în vârstă de 2 ani, prezenta vărsături și era somnolent, diagnosticat cu fractură de bază occipitală prin cădere din tren, a fost transportat inițial la CPU al Spitalului Municipal Roman și apoi transferat de un echipaj cu medic la Spitalul Clinic de Neurochirurgie «Nicolae Oblu» din Iași”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț, Luminița Rozoschi.