Gestul neașteptat pe care l-a făcut sora lui Ioan Pînțaru, la câteva zile de la atac! Întreaga familie a românului este în stare de șoc
Familia lui Ioan Pînțaru trăiește o dramă de când bărbatul a comis gestul nebunesc de a înjunghia fetița de 11 ani pe stradă.
Ioan Pînțaru a băgat spaima în locuitorii din Londra după ce s-a năpustit cu un cuțit asupra unei fetițe de 11 ani, înjunghiind-o de cel puțin 8 ori. În acele momente, micuța se afla de mână cu mama sa pe stradă, însă, din fericire, un agent de pază a intervenit la timp și l-a oprit pe român din a comite o tragedie. La scurtă vreme de la atac, autoritățile din România au confirmat că individul are cetățenie română, fiind de loc din Pucioasa, județul Dâmbovița.
După câteva zile de tăcere, familia atacatorului a avut o primă reacție, care a venit chiar din partea mamei sale. Foarte afectată de cele întâmplate, și-a transmis public părerile de rău cu privire la cruzimea cu care a fost atacată fetița de 11 ani chiar de fiul ei. Pe de altă parte, contactată pentru a-și exprima punctul de vedere, sora atacatorului a decis să păstreze tăcerea și, mai mult decât atât, și-a închis rețelele de socializare, semn că își dorește să fie cât
S-a aflat despre Ioan Pînțaru faptul că ar fi suferind de probleme psihice, care l-au dus la un moment dat și în situația în care să fie internat la Spitalul de Psihiatrie Pucioasa. De asemenea, bărbatul este tatăl unei fetițe de vârste mici, pe care, din pricina neînțelegerilor cu mama micuței, nu ar putea să o vadă atât de des pe cât și-ar dori.
Mesajul transmis de mama lui Ioan Pînțaru
În urmă cu doar câteva ore, mama lui Ioan Pînțaru a avut o primă reacție după ce acesta a recurs la gestul nebunesc de a se năpusti cu cuțitul, în plină stradă, asupra fetiței de 11 ani. Aflată în stare de șoc, femeia și-a exprimat regretele și părerile de rău cu privire la ce i s-a întâmplat micuței, menționând că este cu gândul la familia îndurerată.
În aceste momente, fetița de 11 ani este internată în spital, urmând să fie supusă unei operații plastice.
„Vă rog să trimiteți acest mesaj tuturor, îmi pare profund rău pentru ce i s-a întâmplat fetiței. Sufăr împreună cu mama ei și nu pot descrie durerea pe care o simt. Sunt și eu mamă și înțeleg prin ce trebuie să treacă”,