In articol:
- Tatăl disperat și-a dat foc lângă mormântul fiului său
- De ce a recurs bărbatul la acest gest extrem?
- Ce a transmis IPJ Constanța
- Tatăl mergea zilnic la cimitir să-și plângă fiul
Bărbatul din Constanța s-ar fi autoincendiat chiar în cavoul fiului său, care a murit anul trecut, la vârsta de 48 de ani.
Tatăl deznădăjduit se află acum în stare gravă, cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Tatăl disperat și-a dat foc lângă mormântul fiului său
Cadrele medicale au fost solicitate să intervină de urgență miercuri, 24 ianuarie a.c., în cimitirul central din Constanța, acolo unde un bărbat, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit arzând.
Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, bărbatul a suferit arsuri de gradul 3, pe 80% din suprafața corpului. Acesta a fost transportat de urgență la spital, fiind conștient în prima fază.
Potrivit Replica Online, bărbatul se află în stare critică, intubat și ventilat mecanic.
De ce a recurs bărbatul la acest gest extrem?
În cripta unde și-a dat foc bărbatul este îngropată o persoană de sex masculin, care a decedat în anul 2023, la vârsta de 49 de ani.
Conform presei, persoana îngropată aici este fiul bărbatului de 66 de ani, iar suferința l-ar fi făcut să recurgă la gestul extrem.
Ce a transmis IPJ Constanța
Scenele terifiante au avut loc în dimineața zilei de miercuri, 24 ianuarie.
La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Bărăganului, în Cimitirul Central, un bărbat s-ar fi autoincendiat.
"Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul de 66 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, având arsuri în proporție de 80% pe suprafața corpului. Cercetările sunt efectuate în continuare de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța- Secția 3 Poliție, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Tatăl mergea zilnic la cimitir să-și plângă fiul
Procurorii ar lua în calcul atât varianta unui accident, cât și pe cea a unui gest de sinucidere.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Bărbatul de 66 de ani ar fi mers zilnic la cimitir, să-şi jelească fiul.
Omul se ducea la mormântul fiului său să-i aprindă câte o lumânare. Cea mai probabilă ipoteză este că suferința l-a adus pe constanțean în situația de a-și da singur foc.