Bărbatul ar fi fost agresat după ce i-ar fi cerut bătrânului să îi plătească suma de 50 de lei pentru că l-a transportat cu căruța în oraşul Drăgăneşti-Olt şi înapoi acasă.

Ce spun anchetatorii?

„În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 15.02.2022, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul G.N., în timp ce se afla în curtea locuinţei sale din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a lovit-o pe persoana vătămată D.I.,

un bărbat în vârstă de 56 de ani, cu o cârjă din lemn, în zona capului şi a mâinii stângi, după care a înjughiat-o cu un cuţit în zona toracelui, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa”, precizează reprezentanții Parchetulului de pe lângă Tribunalul Olt. 

Citeste si: Un gălățean a mers la Urgențe cu vesta antiglonț pe el. Bărbatul le-a spus medicilor că vrea să fie pregătit pentru război

Bătrânul și-a recunoscut fapta la audieri, dar a precizat că și bărbatul de 56 de ani l-ar fi lovit anterior cu un băț în zona feței.

Procurorii au  propus ca bătrânul să fie arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

O femeie din Caraș-Severin a fost înjunghiată și abandonată într-un câmp

O femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, a fost înjunghiată mortal și abandonată într-un câmp.

Agresorul este în vârstă de 29 de ani.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Corpul unei femei din Caraș-Severin a fost găsit într-un câmp, după ce victima a fost înjunghiată mortal de un bprbat de 29 de ani.

Citeste si: VIDEO| Bătaie între clanuri în Craiova. Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost înjunghiat în altercație

Acesta s-a prezentat joi dimineață la sediul Poliţiei Drobeta Turnu-Severin și a povestit tot ce a făcut noaptea trecută. Bărbatul le-a spus anchetatorilor unde a lăsat cadavrul.

„Poliţiştii de la Secţia 2 Poliţie Rurală Caransebeş s-au deplasat imediat la faţa locului,  cadavrul femeii de 32 de ani  fiind găsit în zona indicată. La acest moment, bărbatul de 29 de ani se află în custodia poliţiei”, a precizat sursa citată.

Tribunalul Caraș-Severin demarează o anchetă.

Citeste si: Un locuitor din Brașov a cumpărat o stradă întreagă din oraș. Acum primăria se chinuie să o recupereze

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si