Inginerul Matei Sumbasacu a adus afirmații contradictorii în legătură cu spusele lui Gheorghe Mărmureanu despre legăturile cutremurilor din România și din Turcia.

Seismologul Gheorghe Mărmureanu- contrazis de un inginer român

Principalul subiect în discuțiile dintre Matei Sumbasacu și Gheorghe Mărmureanu a fost cutremurul dublu de peste 7,5 grade pe scara Richter din Turcia. Astfel, un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter, a fost înregistrat la ora 3.26

în Buzău, urmat de patru magnitudini mai mici, conform Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Astfel, Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), a declarat unor surse că „Seismele mari din Turcia nu au activat niciodată nimic în Vrancea”; „Estimările arată că nu va fi un astfel de cutremur înainte de 2040”. În urma acestor afirmații, seismologul a fost contrazis de Matei Sumbasacu, fondatorul asociației Re:Rise. Acesta are 34 de ani și a terminat un masterat în analiza și structura clădirilor cu risc seismic.

Pe pagina asociației au apărut explicații științifice în legătură cu evenimentele petrecute la est de Anatolia. Inginerul a explicat că niciun cutremur nu poate fi prezis și a contrazis în mod cert faptul că nu va exista un cutremur semnificativ până peste 17 ani.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO| Cel mai mare cutremur din lume. Unde a fost și ce magnitudine a avut?

Matei Sumbasacu explică concepțiile greșite ale lui Mărmureanu

În legătură cu afirmațiile lui Mărmureanu, inginerul Matei Sumbasacu spune că: „El s-a uitat în istoria României și a văzut când au fost cutremure și cât de mari au fost. Face un lucru care îl descalifică total: el spune uite, între aceste două cutremure sunt cam 30-40 de ani, între celelalte două tot 30-40 ani… ”. Totuși, spune Sumbascu, e important de precizat că „la noi, primul cutremur instrumentat, pe care l-am înregistrat științific, a fost cel din 1977. În afară de acestea, sunt estimări”. Practic, spune el, nu avem un eșantion suficient de relevant pentru a trage o concluzie științifică. Până la momentul 77, „se citeau scriptele lui Dimitrie Cantemir și se corela dărâmarea turlelor bisericii cu o magnitudine de 6,8. Cam așa se estimează istoric. Cam atât de relevante sunt datele lui Mărmureanu”.

Pornind de la afirmația lui Mărmureanu cum că populația trebuie să se liniștească în vederea viitoarelor cutremure, Sumbasacu a adăugat că: „Cred că este un reflex al său ca să liniștească populația”, deoarece inginerul explică cum România a avut de suferit din pricina seismelor.

„În anii ‘90 s-au expertizat câteva mii de clădiri, au băgat în categorii de urgență vreo 2.000.

Categorie de urgență însemna că era o urgență să le consolideze. După, sub consultanța lui Mărmureanu, s-a trecut la clasele de risc seismic fără să se facă vreo echivalare între categorii de urgență și clase de risc seismic. Așa că, peste noapte, România s-a trezit cu zero clădiri cu risc”.  Din ce motiv? Pentru că „au schimbat sistemul de clasificare și au spus că trebuie să se uite încă o dată la celelalte”, a mai adăgat Matei Sumbasacu.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Care sunt cele mai sigure locuri din România în caz de cutremur?


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si