Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat miercuri că vaccinurile aprobate şi autorizate pentru grupa de vârstă 5 -11 ani sunt sigure, eficiente şi previn în peste 90% din cazuri îmbolnăvirile de COVID-19, potrivit Agerpres.
Ce a declarat Valeriu Gheorghiță?
"Am observat în spaţiul public foarte multe informaţii inexacte, înşelătoare, care nu fac altceva decât să genereze emoţii negative în rândul părinţilor.
Vaccinurile împotriva COVID-19 aprobate şi autorizate pentru această grupă de vârstă, 5 -11 ani, sunt vaccinuri sigure, sunt vaccinuri eficiente, previn în peste 90% din
cazuri îmbolnăvirile de COVID-19 şi, de asemenea, previn în cea mai mare parte a cazurilor formele severe de boală şi decesele. Trebuie să înţelegem că în momentul de faţă în România, din peste 7.000 de persoane spitalizate în unităţile sanitare aproape 10% sunt copii, sunt persoane sub 18 ani, de asemenea sunt 7 copii internaţi în terapie intensivă din cele circa 650 de persoane care astăzi sunt în secţiile de ATI.
De asemenea, cred că aceste date nu trebuie să rămână doar simple cifre, este vorba despre viaţa unor oameni, este vorba despre viaţa copiilor noştri şi din acest punct de vedere trebuie să fim responsabili, trebuie să ne informăm din surse corecte, din surse validate ştiinţific.(...) În Statele Unite, dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani s-au înregistrat până la mijlocul lui octombrie 2021 peste 2 milioane de cazuri raportate, au fost peste 8.300
de spitalizări şi aproape 100 de decese", a spus Gheorghiţă, la Centrul de Vaccinare Romexpo.
Citeste si: Primii copii au fost vaccinați în România. 6 minori au fost imunizați
Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID începând de miercuri
"Ştiu că majoritatea se întreabă cât de sigure sunt vaccinurile în perspectiva riscului de miocardită la grupa de vârstă 5-11 ani.
Rata de apariţie a miocarditei a fost de circa 2 cazuri la 1 milion de doze administrate, în condiţiile în care rata de sindrom inflamator multisistemic la copii este de un caz la circa 1.500 de infectări, lucru care este de departe mult mai complicat din perspectiva evoluţiei pe termen lung şi din perspectiva complicaţiilor pe care COVID-19 le poate avea la această vârstă fragedă. Centrul American de Control şi Prevenirea Bolilor prezintă datele unui studiu care arată că cei sub 18 ani care au istoric de trecere prin COVID-19 au un risc de 2 ori mai mare, de 2 ori
şi jumătate mai mare de a dezvolta în perioada următoare diabet zaharat. Din acest punct de vedere cred că nu trebuie să plecăm de la ideea că infecţia cu SARS-CoV-2 la copil evoluează ca o infecţie banală, o infecţie uşoară, fără risc de complicaţii. Este adevărat că marea majoritatea a copiilor fac forme uşoare, fac forme inaparente clinic sau chiar asimptomatice, însă vedem că sunt situaţii în care evoluţia poate să fie nefavorabilă, cu risc de a face forme grave mai ales în cazul celor care sunt în evidentă cu afecţiuni cronice cum sunt diabetul zaharat, obezitatea, bolile cardiovasculare, oncologice, renale,
toate acestea crescând riscul unor forme grave şi unor complicaţii", a afirmat Gheorghiţă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Franța a raportat peste o jumătate de milion de cazuri într-o singură zi
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro